Deputatul Mircea Fechet, președintele PNL Bacău, îl critică dur pe primarul municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, după ce edilul a publicat și ulterior a șters o postare în care reclama faptul că nu ar fi fost informat cu privire la închiderea temporară a Variantei Ocolitoare Bacău, începând de luni, 17 august (detalii AICI).
Fechet susține că reacția primarului reprezintă „radiografia întregii sale administrații” și afirmă că despre închiderea temporară a Centurii Bacău au existat din timp comunicări oficiale și informări publice.
„Episodul ABSOLUT RUȘINOS în care primarul Viziteu a publicat și apoi a șters (!!!) o postare nu arată doar o eroare de judecată, ci este de fapt radiografia întregii sale administrații: dă cu buretele peste erori și gafe, crezând că oamenii uită”, a scris Mircea Fechet.
Potrivit deputatului liberal, primarul Bacăului s-ar fi plâns că nu a fost informat cu privire la închiderea temporară a Variantei Ocolitoare, necesară pentru finalizarea racordării nodurilor Bacău Sud și Bacău Nord la autostradă.
Fechet afirmă că informațiile privind închiderea circulației au fost făcute publice din timp, prin comunicări oficiale și articole de presă.
„Singurul care pretinde că nu a aflat e dl. Viziteu”, susține liderul PNL Bacău.
Deputatul liberal îl acuză pe primar și că ar fi încercat să transfere responsabilitatea către alte instituții, inclusiv către Poliție și Ministerul Transporturilor.
Fechet spune că nu va transforma însă subiectul într-un atac la adresa USR, chiar dacă la Ministerul Transporturilor există, în prezent, un ministru interimar din partea acestei formațiuni.
Critici privind traficul din municipiul Bacău
O parte importantă a mesajului lui Mircea Fechet vizează măsurile pe care administrația locală ar fi trebuit să le ia pentru a limita efectele închiderii temporare a Centurii.
Deputatul afirmă că Primăria Bacău ar fi putut finaliza sistemul de management al traficului și ar fi trebuit să rezolve problemele existente pe străzile municipiului.
„Binomul USR – AUR care conduce Bacăul cu susținerea PSD putea face multe, pentru a trece mai ușor aceste zece zile: în primul rând, putea să finalizeze sistemul de management al traficului, să nu stăm ca într-un oraș de lumea a treia la șase semafoare consecutiv pe roșu; putea să refacă (…) străzile sparte și reasfaltate cu denivelări, gropi, șanțuri transversale, uitate cu lunile”, afirmă Fechet.
În opinia sa, toate aceste probleme contribuie la îngreunarea circulației într-o perioadă în care traficul din municipiu va fi suplimentat ca urmare a închiderii temporare a Variantei Ocolitoare.
„Vom trece și peste aceste 10 zile”
În finalul mesajului, Mircea Fechet afirmă că închiderea temporară a Centurii Bacău este o etapă necesară pentru finalizarea lucrărilor la Autostrada A7 și racordarea nodurilor Bacău Sud și Bacău Nord.
„Despre această închidere temporară se știa de ani buni că e necesară; vom trece și peste aceste 10 zile și ne vom bucura deopotrivă de o realizare a României și a tuturor celor care au pus umărul în șantier și în birouri, începând cu antreprenorul UMB”, a transmis liderul PNL Bacău.
Fechet încheie într-o notă politică, afirmând că finalizarea lucrărilor la A7 va aduce beneficii importante regiunii, indiferent de disputele dintre administrația locală și reprezentanții partidelor politice.
„În câteva zile, prin finalizarea nodurilor Bacău Sud și Bacău Nord ale A7, România nu se va împiedica de primarul Viziteu și regimul său, și va mai progresa un pic. Va fi un pic mai bine pentru țară și mult mai bine pentru toți cei care ajung în această regiune”, conchide Mircea Fechet.

Apropo de ipocrizie și radiografie … dar nici în autobuzul electric nu ți a plăcut ? Atunci nu ai făcut radiografia administrației … viceprimar PNL în fostul mandat etc ? Ești penibil și ai tupeu …
Unde sunt autobuzele alea electrice omule că ați înnebunit lumea cu ele?
ce viceprimar ipocrit. mai degraba tacea. incompententa primarului o stie toata lumea, nu aveam nevoie de remarcile lui nea feket
Despre ce viceprimar vorbesti? Ai citit alt articol?
am gresit, nu am putut sa dau edit. am repostat insa nu mi-a mai fost aprobat. ia-o mai usor.
Sa anunte cineva pe la primarie ca incepe scoala peste 3 saptamani…