UPDATE: În urma numeroaselor reacții negative de pe rețelele de socializare și a articolului din Ziarul de Bacău, primarul Lucian Stanciu-Viziteu și-a șters postarea de pe contul de Facebook.
Primarul Lucian Daniel Stanciu-Viziteu susține că a aflat abia sâmbătă dimineață că Varianta Ocolitoare a Bacăului va fi închisă începând de luni, 17 august, și acuză IPJ Bacău că i-ar fi făcut o „surpriză” printr-o postare pe Facebook. Explicația edilului este însă greu de susținut: închiderea Centurii era anunțată public de săptămâni, iar presa locală a scris încă din 5 august că traficul va fi oprit între 17 și 31 august.
Mai mult, închiderea fusese anunțată inițial pentru 15 iulie și apoi amânată, informația fiind preluată la acel moment de aproape întreaga presă locală și centrală, inclusiv de Agerpres, G4Media, Libertatea și alte publicații importante. Cu alte cuvinte, chiar dacă Primăria Bacău nu ar fi primit o adresă oficială cu data exactă, administrația locală știa sau ar fi trebuit să știe de cel puțin o lună că Varianta Ocolitoare urma să fie închisă în intervalul 15 iulie–31 august.
Cu toate acestea, Viziteu afirmă că municipalitatea mai are doar „24 de ore” pentru a pregăti orașul și încearcă să transfere întreaga responsabilitate către Poliție și către „ministrul liberal care coordonează IPJ Bacău”.
„IPJ Bacău ne face surprize pe Facebook. Am aflat în această dimineață că de luni se închide Varianta Ocolitoare a Bacăului, iar traficul din municipiu va crește semnificativ”, a scris primarul.
Viziteu susține că închiderea decisă de CNAIR, cu avizul structurilor Ministerului Afacerilor Interne, nu i-ar fi fost comunicată oficial și că, dacă Primăria ar fi fost informată „normal, din timp”, ar fi putut să ajusteze lucrările de construcții, să reorganizeze traficul, să întărească unele trasee de transport public sau să amâne lucrările la rețelele de apă, canalizare și termoficare.
„Acum avem practic 24 de ore pentru a face ceea ce putea fi pregătit din timp”, a mai afirmat edilul.
Problema este că închiderea Centurii nu a apărut peste noapte. Încă din luna iunie, CNAIR și IGPR avizaseră închiderea temporară a circulației în perioada 15 iulie–31 august. Pe 13 și 14 iulie, presa națională și locală a relatat pe larg că traficul urma să fie oprit din 15 iulie pentru conectarea Variantei Ocolitoare cu noile tronsoane ale Autostrăzii A7.
Ulterior, măsura a fost amânată, iar IPJ Bacău a transmis public acest lucru pe 15 iulie. Agerpres relata atunci despre amânarea închiderii, în timp ce Libertatea preciza că traficul putea fi restricționat oricând în intervalul 15 iulie–31 august, în funcție de evoluția lucrărilor.
Din 5 august, data exactă a noii închideri, 17–31 august, a fost publicată și de presa locală. Informația a fost preluată apoi pe scară largă de publicații locale și centrale. Antena 3 a publicat anunțul pe 7 august, iar Economedia a relatat în aceeași perioadă despre închiderea totală și devierea traficului prin municipiul Bacău.
În aceste condiții, declarația primarului potrivit căreia a aflat abia sâmbătă dimineață ridică două variante, ambele problematice: fie conducerea Primăriei Bacău ignoră timp de săptămâni informațiile publice cu impact major asupra orașului, fie edilul încearcă să pregătească din timp o explicație pentru haosul rutier care se anunță.
Centura se închide în timp ce Primăria are propriile șantiere în oraș
Închiderea Variantei Ocolitoare va trimite o parte importantă a traficului de tranzit, inclusiv vehicule grele, spre municipiul Bacău. Măsura intră în vigoare luni, 17 august, la ora 07:00, și va fi valabilă până pe 31 august, perioadă în care vor fi realizate racordările cu noile sectoare ale Autostrăzii A7.

Situația riscă să producă blocaje majore deoarece orașul este deja afectat de restricții și lucrări, inclusiv cele derulate de Primăria Bacău în cadrul Sistemului de Management al Traficului. Pe Bulevardul Unirii sunt instituite restricții, iar în mai multe zone șoferii se confruntă deja cu benzi reduse, semafoare și intervenții asupra infrastructurii.
Tocmai de aceea, administrația locală ar fi trebuit să urmărească activ situația Centurii și să ceară din timp informații de la CNAIR, DRDP Iași și Poliția Rutieră. Un primar nu trebuie să aștepte pasiv o hârtie atunci când toate informațiile publice arată că traficul greu urmează să fie deviat prin orașul pe care îl administrează.
Reacții dure: „Tot Bacăul știa, mai puțin Primăria”
Postarea lui Viziteu a fost taxată dur chiar de urmăritorii săi. Numeroși băcăuani i-au amintit că închiderea Centurii fusese anunțată și dezbătută public de mai multe săptămâni.
„Din păcate, doar scuze penibile și nimic concret. Tot Bacăul știa că se va închide centura, mai puțin Primăria Bacău. Ne luați de proști pe toți cu această postare”, a comentat Codrin Condrea.
Un alt băcăuan i-a atras atenția primarului că o instituție trebuie să comunice și proactiv: „Nu cred că trebuie să stați cu mâinile în sân și să așteptați vreo informare. Comunicarea poate fi proactivă, adică și instituția pe care o conduceți să întrebe. Această bucată de autostradă trebuia închisă din 15 iulie și nu pot să cred că abia acum ați aflat”.
„Pe cine încercați să păcăliți cu astfel de postări? Pe băcăuani, în niciun caz! Închiderea autostrăzii era planificată de cel puțin două luni și știa și ultimul om de pe stradă despre asta”, a scris un alt utilizator.
Alții au ironizat direct pretinsa surpriză a edilului: „Ceee? Se construiește o autostradă pe lângă Bacău? Wow, habar nu aveam!”, „Toată lumea știe de vreo două luni că, pe 17 august, se va închide Varianta Ocolitoare, numai primarul, care stă toată ziua pe Facebook, a aflat astăzi” sau „Se știa de câteva săptămâni. Chiar a fost și amânată închiderea o dată. Cred că doar primarul nu știa”.
Chiar și persoane care afirmă că îl simpatizau pe Viziteu au considerat explicația neverosimilă: „Nu veni cu ifose răsuflate. Inițial s-a preconizat închiderea de pe 15 iulie, apoi s-a amânat. Toată presa a vuit”.
Închiderea Centurii Bacăului va produce, fără îndoială, presiune asupra traficului din municipiu. Însă încercarea primarului de a prezenta o informație publică de săptămâni drept o „surpriză de sâmbătă dimineață” nu rezolvă problema. Cel mult, pregătește scuza pentru ambuteiajele care urmează.

Pacaliciul asta continua sa ne ia de prosti. Prosti au fost unii care l-au votat a doua oara, desi sunt convins ca soparlica securista a avut un rol important in procesul electoral local din 2024.
Tipul asta numai „la misto” vorbeste,mda…..
Vizitiul Ăsta minte de îngheață apele. S-a învățat ca ține chestia asta cu făcutul pe îngerașul Bacaului si tor îi da inainte
Personajul ăsta nu știe nici măcar cine este primarul Bacăului sau ce atribuții are.
Va rog, cine poate, cine il vede pe primar, anuntati-l ca incepe scoala peste 3 saptamani.
Si sunt multe scoli si licee pe unde a inceput santiereala unirii.
Semafoarele destepte functioneaza nu bine.
Dar, lasati mai bine pt duminica …