Băcăuanii care nu au reușit să participe la prima ediție a „Zilei Porților Deschise” vor avea o nouă ocazie să descopere Palatul Administrativ din Bacău.
Prefectura Bacău anunță că sâmbătă, 22 august 2026, între orele 12:00 și 16:00, clădirea-simbol a județului va fi din nou deschisă publicului.
Decizia vine după interesul ridicat manifestat de băcăuani la prima ediție a evenimentului. Reprezentanții Prefecturii spun că au primit numeroase reacții din partea celor care și-ar fi dorit să participe, dar nu au putut ajunge în timpul săptămânii, fiind la serviciu.
Vizitatorii vor putea păși în Palatul Administrativ și vor avea ocazia să descopere:
- istoria și arhitectura clădirii;
- lucrările de restaurare și consolidare;
- transformările prin care trece Palatul Administrativ;
- detalii despre această clădire emblematică pentru județul Bacău.
„O singură zi nu este suficientă”, este mesajul transmis de Prefectura Bacău, care a decis să organizeze o nouă zi de vizitare, de această dată într-o zi de sâmbătă.
Astfel, sâmbătă, 22 august, între orele 12:00 și 16:00, băcăuanii sunt invitați să redescopere Palatul Administrativ și să vadă de aproape lucrările care îi vor reda clădirii statutul de unul dintre reperele arhitecturale importante ale municipiului.

si daca au primit multe reactii deschid doar o zi timp de 4 ore?
De curiozitate(deși aceasta a omorât pisica),se pot vizita și birourile să vedem cam câte fotolii sunt în fiecare?