Europarlamentarul Dragoș Benea (președintele PSD Bacău) a vorbit despre situația politică internă, raportarea PSD la AUR şi viitorul cadru financiar multianual al UE, în cadrul unei discuții cu jurnaliștii de la Cotidianul, desfășurată la Strasbourg. Liderul social-democrat a pledat pentru o schimbare de atitudine în politica internă, sugerând o potențială colaborare guvernamentală.
Dragoș Benea a a precizat că „trebuie să abandonăm logica păguboasă şi ipocrită a cordonului sanitar: AUR este extremist când negociază cu PSD o eventuală majoritate, dar nu mai e extremist când îl ține pe Bolojan la Palatul Victoria sau negociază anticipate, pe sub masă, cu PNL.”
Liderul PSD Bacău susține că un executiv format din cele două partide nu ar fi „un capăt de țară”. Pentru a-și susține punctul de vedere, el a oferit exemplul Comisiei Europene, unde reprezentanți ai grupului ECR (familia europeană din care face parte și AUR) au fost numiți în funcții de vârf. De asemenea, Benea consideră că o intrare a AUR la guvernare ar oferi ocazia testării reale a soluțiilor „suveraniste” pe care aceștia le propun.
„Dacă în conducerea Comisiei Europene au fost cooptați, în poziții de vârf, oameni din ECR, grup politic din care AUR face parte la nivel european, nu văd de ce acest lucru nu s-ar putea şi la Bucureşti. Ar fi o bună oportunitate să vedem la lucru soluțiile „suveraniste”, în măsura în care ele există.” – Dragoș Benea.
Europarlamentarul a adus în discuție și parcursul electoral al formațiunii, amintind că AUR a participat constant la alegeri din 2020 încoace: „Să nu uităm că, din 2020 încoace, cei pe care liberalii cu ghiozdănele şi trotinete îi etichetează drept „extremişti” au participat la 7-8 rânduri de alegeri, fiind validați electoral de instituțiile cu rol de filtrare a candidaturilor. Dacă erau aşa de „extremişti” cu siguranță că statul român avea pârghiile necesare pentru a apăra ordinea constituțională şi democrația.”

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.