Oamenii din comuna Berzunți și din trei sate ale comunei Livezi continuă să traverseze zilnic prin apa Tazlăului, deoarece podul de la Livezi, distrus anul trecut, este impracticabil. Motivul: dezinteresul firmelor de construcții privind repararea acestei căi de acces. „La prima licitație, care a avut loc săptămîna trecută, s-a prezentat doar o firmă și, conform legii, nu avem dreptul să dăm drumul la contract. Va mai avea loc o licitație, săptămîna aceasta. Oricum, intervențiile care se vor face nu vor fi definitive, ci provizorii, deoarece nu dispunem de toți banii necesari”, a declarat Dragoș Benea, președintele Consiliul Județean Bacău. Cei mai afectați de situație sînt micuții din Prăjoia, care trebuie să ocolească 18 kilometri, zilnic, pentru a ajunge la școala din Livezi. „Situația este disperată. Atît pentru oamenii din sat, care trec prin apă, dacă nu au căruțe sau mașini, cît și pentru elevi. Avem noroc cu un microbuz, pe care l-a închiriat primăria, cu care sînt transportați copiii la școală. în ritmul astă, cu banii băgați în benzină am fi putut face ceva la pod. Acum, nu ne mai rămîne decît să așteptăm iarna, în speranța că se va forma un strat de gheață suficient de gros, care să ne permită să trecem Tazlăul. însă, situația e de jale”, a afirmat Francisc Giurgiu, viceprimarul comunei Livezi. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.