Circulația pe strada Aleea Parcului din municipiul Bacău se închide parțial, începând de luni, 26 octombrie, pentru efectuarea lucrărilor la rețeaua de apă și canalizare, anunță primăria.
Lucrările se vor face în trei etape: în prima parte, se va închide circulației strada Aleea Parcului de la intersecția cu strada Războieni și până la prima alee din dreptul Teatrului de vară. În a doua etapă, se va lucra pe tronsonul cuprins între strada Măgura Cașin și Aleea Parcului, iar în ultima etapă pe tronsonul cuprins între străzile Constantin Ene și Măgura Cașin.
„Durata de execuție totală este de 45 de zile, dar se poate reduce în funcție de condițiile meteo. Facem precizarea că lucrările sunt realizate de Compania Regională de Apă Bacău (CRAB), prin constructorul desemnat, în cadrul obiectivului de investiții «Extinderea și reabilitarea rețelelor de distribuție a apei și a rețelelor de canalizare din Municipiul Bacău, lot 2»”, transmite Primăria Bacău.
Dirijarea circulației rutiere va fi efectuată cu ajutorul indicatoarelor de circulație, iar în zonele cu vizibilitate redusă sau cu pericol mai ridicat de accidente se va efectua cu ajutorul piloților sau semaforizat.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.