Statul momește tinerii să se mute la țară

Redacția Ziarul de Bacău

Tinerii care decid să se mute la țară pot primi un sprijin financiar de 15% din valoarea terenului de care au nevoie pentru a-și înjgheba o gospodărie și pentru a înființa o exploatație agricolă. Măsura – se arată într-un comunicat de presă trimis de Ministerul Agriculturii – este propusă într-un proiect de lege, care vine să completeze un cumul de facilități deja aplicate menite să-i atragă pe tineri în mediul rural, depopulat de brațe de muncă pînă în 1990, dar și după aceea. Proiectul propune acordarea unei sume pentru înființarea de exploatații agricole viabile, în baza unui plan de afaceri aprobat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale, precum și acordarea unui sprijin financiar pentru cumpărarea de pînă la 20 de hectare de teren arabil. Cuantumul sumelor menționate se aprobă prin hotărîre de guvern, iar sumele se alocă anual de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Agriculturii. Proiectul de lege propune, de asemenea, atribuirea în proprietate, potrivit legii, a spațiilor zootehnice dezafectate, precum și a plantațiilor vitipomicole abandonate, acordate conform legii.

Prin completarea măsurilor de susținere a tinerilor cu facilitățile propuse de proiectul de Lege se urmărește accelerarea obținerii unor efecte pozitive de creștere economică și dezvoltare socială a calității vieții în mediul rural. Proiectul legislativ propune ca, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale să modifice și să completeze Normele metodologice de aplicare a Prevederilor Legii nr. 646/2002 privind sprijinul acordat de stat tinerilor din mediul rural. Proiectul de lege va fi transmis Parlamentului, spre dezbatere și adoptare.

În județul Bacău, populația din mediul rural a scăzut la jumătate în ultimii 90 de ani, dar din 1992 aceasta a crescut numeric. Astfel, la Recensămîntul populației din 1992 locuitorii din sate reprezentau 49,7% din totalul populației județului, pentru ca la Recensămîntul din 2002 aceasta să ajungă la 53,8%. Cele mai populate comune sînt Nicolae Bălcescu (10.269 de locuitori) și Sascut (10.159 de locuitori), iar cele mai depopulate sînt o parte dintre localitățile din stînga Siretului. Astfel, la Oncești sînt numai 1.707 locuitori, iar la Izvoru Berheciului 1.719, la Dămienești 1.920, iar la Roșiori 2.164 de locuitori. (Petru DONE)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.