SINAXAR Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfinților Mucenici Adrian și Natalia

Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Ludovic, regele Franței

Povestea Sfîntul Luca: „Tînăr fiind eu, a murit un om bogat din țara mea, pe care l-au îngropat după cum era datina. Și, mergînd la școală am văzut, într-un mormînt, stînd un om pîrlit cu totul, ca un tăciune. Acela mă chema pe nume și-mi zicea: Eu am lăsat scris în testament, ca să se dea milostenie, pentru izbăvirea sufletului meu și nu am dat nimic; deci, să le spui, să dea. Că de nu vor da, apoi așa voi fi, precum mă vezi. Iar eu, copil fiind, de frică am fugit și, din prostimea tinereții mele n-am spus nimic, încît, acum, după atîția ani, sînt judecat de cugetul meu.”

Asemenea cu aceasta, un alt bătrîn a povestit un lucru înfricoșător, dar, mai ales, de folos. Că dupa ce a adunat mai mulți oameni și a făcut mănăstirea, a auzit de dînsul un frate al lui, după trup, care a venit la el și, călugărindu-se în mănăstire, și-a sfîrșit viața în multă lipsă de griji și fără luare aminte. Iar starețul, cu multă osteneală, purta grijă de dînsul. Și se ruga lui Dumnezeu, ca să-i descopere ceva despre fratele său adormit. Așa i s-a dat lui de a văzut sufletul aceluia în mîinile dracilor. După ce a văzut aceasta, a poruncit fraților să caute, cu de-amănuntul, în chilia fratelui său și orice vor găsi, să ducă la el. S-au făcut cele spuse și, din purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au găsit în fața chiliei mulți sărăci și scăpătați. Starețul a poruncit să împartă toate cele rămase săracilor, iar fraților din mănăstire le-a poruncit ca nimeni să nu ia ceva din acelea, de la mic, pîna la mare. Făcînd acestea, starețul a stat la rugăciune și, din nou, a văzut judecata lui Dumnezeu și pe îngerii lui Dumnezeu luînd îndrăzneală, din pricina milosteniei, și stînd împotriva dracilor celor necurați, pentru sufletul fratelui mort. Însă, trebuie să spunem acum un lucru foarte înfricoșător și plin de multă spaimă. Că dracii cei necurați, cu mare glas, strigau către Dumnezeu, zicînd: „Drept ești, cu dreptate să judeci. Acest suflet este al nostru că faptele noastre le-a făcut.” Iar îngerii lui Dumnezeu grăiau împotriva lor zicînd: „Dar, pentru el, s-a făcut milostenie multă și scris este că bogăția omului, folosită ca milostenie, este izbăvirea lui”. Iarăși, se împotriveau necurații draci și spuneau: „Dar, el a dat milostenia aceea? Nu el, ci starețul.” Dar marele stareț a răspuns, zicînd: „Cu adevărat, eu am făcut milostenie, însă pentru sufletul lui am făcut-o”. Spunînd acestea, îndată au pierit dracii cei necurați și a rămas sufletul în mîinile îngerilor. (Constantin GHERASIM)