• în acest an, dascălii nu prea au avut posturi titularizabile în învățămînt • ei acuză șefii școlilor și reprezentanții ISJ că posturile
bune nu au fost scoase la concurs, ci sînt păstrate la sertar • în acest an la concurs au venit cu peste 260 de candidați mai puțini decît numărul catedrelor vacante • lucrările celor 1.186 de concurenți vor fi corectate în centrele de la Galați, Brașov, Iași și București
Robert Tănase are 21 de ani, este din Bacău și în acest an a participat pentru a doua oară la concursul de titularizare în vederea ocupării unui post. El a absolvit în 2003 Liceul Pedagogic din Bacău, dar pînă acum nu a reușit să afle care sînt avantajele unui titular în învățămînt. „Anul trecut am avut 8,20 și nu am prins decît un post de învățător suplinitor la Mărgineni. Anul ăsta, subiectele nu au fost așa de grele, dar oricum au fost mai dificile decît la grilă. Chiar și așa, sper să prin un post la o școală bună”, trăgea nădejde, după examen, Robert. În situația lui au fost alți aproape 1.200 de cadre didactice din județul Bacău care au participat, joi, la concursul unic de ocupare a posturilor declarate vacante în școlile de pe raza județului Bacău. Dacă anul trecut „bătaie de joc” a fost cuvîntul care a caracterizat organizarea și desfășurarea concursului, în acest an candidații s-au declarat mulțumiți de felul în care au fost tratați de comisiile de organizare. „În urmă cu un an am fost la centrul de la „Vrănceanu” și am așteptat subiectele șase ore, așa încît cînd a a trebuit să scriem ceva nu mai eram în stare. Anul ăsta au fost mai corecți și la ora zece deja aveam subiectele în clasă”, ne-au spus candidații care joi au participat la concurs. Chiar dacă legat de desfășurare nu au avut nimic de obiectat, cei mai mulți dintre aspiranții la un post de titular în învățămînt nu s-au declarat mulțumiți de felul în care au fost concepute subiectele și nici de timpul de lucru acordat, care li s-a părut insuficient în comparație cu cît ar fi avut de scris pentru a lua o notă mare. „La engleză a fost infernal de mult, ar fi trebuit șase ore ca să ai timp să gîndești și să scrii tot ce se cerea. Doar dacă îți veneau ideile în timp ce scriai aveai șanse să treci examenul cu notă cît să prinzi un post bun sau foarte bun”, comentau, după examen, cîteva tinere absolvente de facultate care se prezentau pentru prima dată la un concurs de titularizare. Ca și în anii precedenți, cele mai mari bătăi de cap le-au creat subiectele de la metodică, care au fost pentru cei mai mulți dintre candidați sperietoarea examenului. Potrivit candidaților, la fizică, matematică și engleză s-au dat cele mai grele subiecte, iar restul au fost considerate de absolvenți accesibile. În plus, dascălii pretendenți la un post titularizabil mai erau nemulțumiți și de faptul că nu s-au dat deloc subiecte grilă, așa cum se anunțase anterior. „La grilă ar fi fost mai ușor și puteam să ne mărim nota. Dar așa au dat numai lucrare, iar subiectivitatea este mai mare, poate fiecare să puncteze cum vrea”, spunea o învățătoare tînără care venea pentru al treilea an la concurs.
Dar cea mai mare problemă pe care i-a nemulțumit pe candidați au fost posturile titularizabile bune extrem de puține. „Nici în acest an nu s-a renunțat la practica de a fi dosite posturi. Știu o grămadă de catedre care nu sînt scoase la concurs, deși din școli au plecat hîrtiile. Așa că nu e de mirare că la oraș sînt două-trei posturi titularizabile, iar restul pentru suplinitor”, ne-a declarat Carmen M., din Moinești, care joi după-amiază venise la ISJ să consulte baremele de corectare. De lipsa posturilor titularizabile s-au plîns candidații de la absolut toate disciplinele. Nemulțumirile erau evidente în special în rîndul celor de la matematică, unde concurența este foarte mare, iar posturile la oraș sau ușor navetabille, extrem de puține. „Vin de trei ani la concurs, dar ca anul ăsta, așa puține posturi și proaste nu am mai văzut. Nu știu unde sînt catedrele, că de închis școli nu am auzit să se închidă”, comentau cîțiva profesorilor de matematică, în timp ce verificau răspunsurile la problemele pe care le-au rezolvat pentru concurs. Și în rîndul profesorilor de sport existau nemulțumiri legate de numărul catedrelor scoase la concurs. „Eu vin de la Onești, iar acolo nu este nici un post titularizabil. Nu ne rămîne decît să batem 70 de km ca să prindem un post titularizabil, în speranța că la pretransfer vom prinde un post mai bun, aproape de casă”, spune Vasile Apetrei, profesor de sport de la Onești.
Profesorii care ieri au fost evaluați pot opta, la sfîrșitul concursului, pentru 1.447 de catedre în toate școlile din județ. Dintre acestea, doar 1.225 sînt vacante, restul de 222 fiind rezervate. Cît privește statistica privind viabilitatea catedrelor declarate vacante, cifrele nu sînt deloc îmbucurătoare: doar 646 de catedre au viabilitate de patru ani și devin titularizabile, restul fiind destinate profesorilor calificați suplinitori. 71 de catedre au viabilitate de trei ani, 129 sînt sigure în următorii doi ani, iar cele mai multe, 601, pot fi ocupate de dascăli doar în următorul an școlar. Statistica mai arată că din totalul celor 1.447 de catedre vacante, 584 sînt la orașe și 863 la școlile de la țară.
Rezultatele concursului de titularizare vor fi afișate pe data de 22 iulie, iar între 23 și 25 iulie vor fi depuse contestațiile. Pe 26 iulie va avea loc prima etapă a repartizării computerizate pe posturile vacante. În acest an cele 1.186 de teze vor fi corectate în centrele universitare de la Iași, cele mai multe, București, Galați și Brașov. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns