Femeile din județ, care sînt discriminate la locul de muncă sau supuse actelor de violență în familie, se pot plînge la Comisia Județeană de Egalitate a Șanselor dintre Femei și Bărbați. în județul nostru există o astfel de comisie, dar deocamdată nici o femeie nu a cerut protecție. „Dorim, prin campaniile pe care le vom organiza, ca victimele violenței familiale sau discriminate la locul de muncă să vină spre noi. De aceea, pînă la sfîrșitul anului am organizat o serie de campanii de informare și nu numai, pentru a ne face cunoscuți”, a declarat Lăcrămioara Hanu, președintele Comisie. Gheorghe Apostu, directorul Direcției de Muncă, Solidaritate Socială și Familie a susținut și el că există acdrul legal pentru această problemă, dar că deocamdată nu s-au format structurile necesare. Deputata Minodora Cliveti a fost aleasă președintele onorific al acestei comisii, dată fiind funcția ei de președinte al comisiilor similare de la Camera Deputaților și de la Consiliul Europei, dar și pentru experiența ei în acest domeniu. „în 2007 se vor aloca fonduri europene pentru proiecte care vizează combaterea discriminării la locul de muncă și a violenței în familie. La nivel de țară, vor veni 700 de mii de euro. Important este să fim pe fază, să identificăm proiectele, mai ales pe acțiuni de informare, pentru ca județul nostru să prindă trenul. Bacău, este nominalizat pe plan național și internațional pe două teme de proiecte. Unul se adresează populației de etnie romă, iar celălalt ține de structura industriei băcăuane, în care activează populație feminină foarte consistentă”, ne-a declarat deputatul Cliveti. Ea a mai spus că o prioritate a comisiei, după aderarea la Uniunea Europeană, va fi implicarea împreună cu autoritățile locale în informarea tinerilor care pleacă să muncească în afara țării. „Aceștia trebuie să știe ce meserii se caută acolo, iar cel mai bine pot afla de la autorități”, a mai spus Minodora Cliveti. O altă propunere lansată la comisie a fost aceea ca angajatorii să fie informați și rugați printr-o adresă să afișeze în locuri vizibile care sînt drepturile angajaților, cu precădere a femielor cu copii și a celor însărcinate. „La nivel de țară se va derula un program pe acesată temă, a discriminării de ge, unde se vor desemna două orașe pilot. Eu am propus Bacăul, iar al doilea este Aradul și voi face lobby pentru orașul nostru”, a precizat deputatul de Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.