• negustori și mușterii își tocmesc prețurile și își „povestesc” marfa ca în vremurile de altădată
În tîrgul de sîmbăta al Tescanilor negustorii țin prețurile după ultima strigare a pieței urbane. La treizeci de kilometri de Bacău, la Tescani, kilogramul de roșii, de exemplu, nu sărea, sîmbăta trecută, de 23.000 de lei, dar nici varza de 5.000 de lei, morcovul, castraveciorii și ceapa de 15.000 de lei, ardeiul gras de 30.000 de lei, iar pepenii – e drept, nu mai mari ca mingea de handbal, – de 8 – 10.000 de lei. Cu mici excepții, prețurile sînt trase la Tescani ca la indigo după mercurialul celei mai mari piețe din județ, unde și oferta este mai diversă, dar și prețurile pe măsură. Bunăoară, în Bacău kilogramul de roșii bate bine spre 30.000 de lei, chiar cartofii sînt cu una – două mii de lei mai scumpi, iar pepenii – mult mai dolofani – nu au coborît sub 10.000 de lei. La un tîrg de țară, însă, negustorii se orientează, evident, după cumpărători.
Cît costă să „încalți” un cal?
Ceea ce-i lipsește însă orașului este frenezia cu care unii negustori își strigă sau își laudă marfa. Pe malul Tazlăului alta-i atmosfera. Sîmbătă, la Tescani, un vlăjgan bătea recordul în materie, pentru o grămadă de vinete cam trecute așezată pe un ziar chiar la picioarele lui. „De ce să iei scump, mă, cînd poți lua ieftin” – striga vlăjganul cît putea. „Hai la băiatu’ ,mă, la oferta promoțională” – spunea omul, parcă recitînd din reclamele de la Metro. Ia vinete cu douăjdemii, trei kile la cinzeci de mii, patru la șaizeci de mii!”.
În tîrg, negustorii nu vin cu fructe nemaivăzute, din mările Sudului, și nici cu verdețurile obișnuite pe tarabele din piețele orășenilor. Aici se caută ceea ce nu prea se găsește în bătătura proprie. Dar omul de la țară – și nu numai – caută în tîrg de toate. O bătrînică vioaie s-a tocmit pentru o căldărușă de tablă, pe care a umplut-o iute cu niscaiva roșii, ardei gras și trei vinete, peste care a pus, moț, și o banană aurie.
La Tescani, în tîrg, găseși de toate. Dacă la tarabele cu articole de butic nu prea se înghesuie nimeni, într-un colț, însă, pe lîngă un maldăr de potcoave mușterii stau ciotcă. Un baloacheș, cu pălărie de gabor, se chircește pe picioare și începe să caute atent prin ofertă. Potcoave mai mari, lăbărțate, potcoave mai mici, ca pentru mînji – dacă mînjii se vor fi potcovind. Omul pare cunoscător, compară potcoavele una cu alta, le studiază pe toate părțile și le pune deoparte. E tînăr, dar mîinile lui arată că lucrează de mititel cu fierul și foalele. Mă fac că întreb la ce se uită atît de atent. Omul nu apucă să răspundă, pentru că sare altul, de pe margine, cu aer de cunoscător, albit fiind oarecum de vreme. „Nu-i marfă bună, nu mai e ce-a fost” – spune el. Dai treijdemii pe bucată, da’ trebuie să-i mai pui un întăritor, de vidia sau cămașă de rulment, să nu se tocească” – spune meșterul. „Dacă o pui firbinte pe copita calului, nu mai are moarte” – mai adaugă cunoscătorul, însă gaborul de jos nu-i de acord. Cum să pui potcoava fierbinte? Părerea lui încinge spiritele, iar oamenii își aduc aminte de marii potcovari de altădată. Fiecare are o poveste anume și se mîndrește cu cîți cai a potcovit la viața lui. Trec în revistă metodele de ținut calul în frîu, fiecare cunoaște cîte un truc, dar cad ușor la învoială că toate sînt bune la nevoie, pentru că – deși poate părea curios – un cal nu prea stă de bună voie la potcovit.
În tîrgul de la Tescani o potcoavă a ajuns, deci, la 30.000 de lei, indiferent de mărime. Dar unii spun că de curînd se vindeau cu numai 25.000. Lîngă potcoave nu vezi și caiele, dar la vînzătorii de cuie, da. O caia – marfă rară de altfel, costă o mie de lei. Unul dintre cunoscători spunea că pentru „a încălța” un cal te costă pe puțin 200.000 de lei – cam mult, după cum i se citește pe chip, pentru că, alături, rachiul s-a scumpit și el, berea bună e 15.000 de lei, iar micul a ajuns la 8.000.
Cheresteaua și făina fac bani buni
Faima tîrgului din Tescani s-a dus, însă, și pentru că aici vin negustorii de cherestea și de animale. Sîmbătă oferta nu era atît de bogată pe cît te-ai fi așteptat, cîteva căruțe sau camionete cu scînduri și leațuri. Dar negustorii, pe lîngă ele, învîrteau teancuri de bani, semn că piața a mers. O scîndură de un metru și jumătate se vindea cu 15.000 de lei, cît o pîine albă coaptă pe vatră și adusă, caldă încă, de pe Valea Muntelui tocmai pe malul Tazlăului.
Alături, frămîntă pămîntul ud negustorii de vite. Doi se cumpănesc la preț pentru o vacă. Unul numără pe loc 9,5 milioane de lei, dar vînzătorul încă nu părea convins. Lîngă ei, un puști îmbrăcat ca de oraș ținea cu greu în brațe un purceluș de lapte obraznic foc, despre care susținea că are 12 kilograme. Știți cît cerea pe el? Doar 700.000 de lei, dar nimeni nu-i dădea. La o remorcă de Dacie, alții cereau pe un godac mai mărișor 800 – 900.000 de lei. Pentru cine întreba!
Dar poate cei mai căutați negustori din tîrg sînt, la Tescani, morarii. Morarii vin cu camioane mari, dar și cu dacii papuc și remorci. Marfă diversificată la ei: porumb boabe, grîu, urluială pentru animale și mălai. La 8.500 de lei kilogramul făina, 6.700 – 7.000 de lei grăunțele și 6.000 de lei grîul. Oamenii cumpărau cu sacii, mai ales făină, dar și grăunțe.
Tîrgul din Tescani își are negustorii și mușterii lui. Mulți se cunosc de ani de zile. Între ei, moș Gheorghe, un țigan de prin părțile Tecuciului, nu lipsește niciodată. Moș Gheorghe avea într-un cărucior de toate – sfredele și dezghiocătoare, piepteni și scoabe, cîte și mai cîte, despre care spunea că sînt făcute chiar de mîna lui. Cei mai frumoși păreau un buchet de clopeței rotunzi din bronz auriu, cu clinchete divine. O salbă numai bună pentru împletit în coama calului. Numai 60.000 de lei cerea moș Gheorghe pe unul, însă pe la prînz moșul pleca, trăgînd căruciorul, îngîndurat: nu vînduse nimic. Sîmbăta asta, însă, va fi iar la tîrg la Tescani. Cu aceeași marfă și aceeași speranță. (Petru DONE)
Lasă un răspuns