Florin CRĂCIUN
Clădirii impunatoare pentru sediile de firmă, lumini orbitoare, mașini
de lux, costume Armani. Este imaginea unor oameni puternici care își duc viața într-o lume desprinsă parcă din cărți. Pentru mulțime, simple surogate. Puțin asfalt pe străzi, doar cît să țină un sezon. Lumini doar pe străzile principale și pe drumurile naționale ce strabat municipiul. Blocuri posomorîte văruite proaspat doar la fațada care se vede din stradă. Magazine cu vitrine frumos aranjate și cu marfă de cea mai bună calitate. Imaginea unei citadele invidiată de mulți români din alte orașe ale țării.
Toate au pălit însă în momentul în care cel care le întreținea
artificial a plecat din fruntea urbei. De ce? Pentru că nimic din ce lucea nu era bazat pe adevăr și era doar de fațadă. Esența a ieșit la lumină ca uleiul la suprafață. Cum vi se pare stadionul fără impunatoarea pancardă cu numele celui care a stat pe cel mai înalt scaun al citadelei? Unii spun că a revenit la normal. Mie mi se pare că a rămas secătuit de esență. Nu pentru că un nume îi dădea valoare, ci pentru că a fost supraevaluat. La fiecare meci, tribuna oficială mustea de VIP-uri. Unii veneau doar ca să își vadă șeful, deși se plictiseau de moarte, în timp ce pentru alții era ocazia să mai încheie o afacere, în cazul în care echipa cîștiga meciul. Și astfel, un banal meci devenea un eveniment monden, mai ales dacă apăreau și vedete de la București.
La fel ca mucavaua faimoasei pancarde se vor topi și celelalte fețe ale orașului. Deja varul începe să cadă de pe clădirile abia renovate în urmă cu cîteva luni și în curînd vor începe a rînji la trecători cu gurile lor știrbe, înfipte în obrazul plin de bube. Asfaltul străzilor va ceda dupa prima zăpada și primul ger. Continuitatea nu era destinată unui bloc solid sau unei șosele trainice, ci unei afaceri între prieteni care se fac că muncesc pe banii publici.
Toate marile realizări au fost umflate și reflectate în oglinzi care le
deformau, încît acum, cînd cel care le mînuia nu mai este în frunte, toate au devenit mai mici decît au fost vreodată. La fel ca și omul care le manipula, ce stă ascuns de teama de a-și arăta slăbiciunea. Nu mai este cel care juca „guvizii” așa cum îi plăcea și le arunca o dată pe luna firmiturile jocurilor lui de noroc. Scaunul din fruntea comunității i-a dat înălțimea și puterea, și odată căzut de acolo s-a dezumflat la fel ca toate marile sale realizari. Pe care acum nimeni nu le mai consideră ca pe adevărate minuni.
La fel ca viermii ce descompun leșurile, uitarea și crunta realitate vor șterge din aminterea cetațenilor falsul, minciuna și aroganța.
Lasă un răspuns