Cei mai mulți băcăuani încearcă, la vîrsta lor, să fie niște copii sau adolescenți normali. Ei preferă, însă, să arunce în aer toate ierahiile, fie că sînt din gimnastică, pictură, muzică, matematică, informatică, filosofie sau latină. Oamenii mari le-au spus „minunea din Carpați”, „micuța Picasso” sau „micul Pavarotti”, ori, generic, copii minune. În buletin, ei se numesc Nadia Comăneci, Roxana Donisanu, Emanuel Pantazi, Vlad Dascălu sau Adrian Zahariuc, pentru a-i aminte doar pe cîțiva dintre aceștia. Unii au intrat deja în legendă, alții au preferat să se retragă din fața luminilor rampei, pentru ca o a treia categorie să-și trăiască momentul de glorie. „Ziarul de Bacău” i-a căutat pe cei din a doua categorie.
Roxana Donisanu vrea să facă artă în medicină
Topurile artei românești erau „sparte”, la mijlocul anilor ’90, de o fetiță din Bacău. Elevă de „primară”, la o școală de cartier, Roxana Donisanu venea parcă de nicăieri pentru a-i obliga pe critici să o numească „Micuța Picasso”. Cîteva expoziții în București i-au convins pe cei de la Fundația „Henri Coandă”, organizație care și-a propus din start să se ocupe de copiii supradotați, să o coopteze printre membrii săi. Părea că nimic nu-i va mai sta în cale Roxanei pe drumul către glorie. Surpriza a venit, însă, chiar de la ea, aceasta alegînd, la sfîrșitul clasei a VIII-a, să continue la Colegiul Național „Gheorghe Vrăncveanu”, la o clasă de matematică – fizică, adică ceva care nu prea avea nimic în comun cu pictura. „Îmi place enorm să pictez, dar nu aș fi vrut să fac același lucru în fiecare zi. E ceva din firea mea. În plus, sînt și foarte curioasă și am vrut să învăț și altceva”, spune, acum, Roxana. La „Vrănceanu”, urmașa lui Picasso a descoperit o nouă supriză, dat fiind profilul clasei: biologia. A fost atît de interesată de ea, încît a cîștigat în primul an de liceu laurii naționali la olimpiada de profil. Tot din acea perioadă datează și ultima sa expoziție în adevăratul sens al cuvîntului, după care pictura a trecut, cel puțin oficial, cumva în penumbră. „Nu pot spune că pictam mai mult sau mai puțin, mai bine sau mai rău. De altfel, nici nu-mi place să-mi apreciez munca din punct de vedere cantitativ. Pictam în același timp, atunci cînd aveam inspirație. Ce-i drept, nu am prea ieșit în public, dar asta nu înseamnă că am renunțat la pictură”, explică Roxana. În aceste condiții, pentru public au rămas succesele „micuței Picasso” de la aceeași olimpiadă națională de biologie, unde a mai cucerit două premii doi și o mențiune. La sfîrșitul liceului a urmat o nouă mișcare supriză a Roxanei: admiterea la Facultatea de Medicină din Cluj Napoca. „Am ales medicina pentru că, în primul rînd, are legătură cu biologia. Apoi, cred că medicina e foarte apropiată de artă și, în plus, nu mă lasă să mă plictisesc”, explică Roxana. Cît despre pictură, aceasta pare deecisă să revină în forță. S-a înscris în Asociația Medicilor Plasticieni din Cluj și se gîndește foarte serios să organizeze, în iarnă, o expoziție la Muzeul de Artă din municipiul de pe Someș. „Îmi pare rău să o spun, dar organizarea unei expoziții acolo e altceva decît la Bacău, de exemplu. La Cluj nu se uită nimeni dacă ai sau nu diplomă de pictor, ci doar la valoarea picturilor. Ori, la Bacău, am fost întîmpinată cu o răceală extremă atunci cînd s-a aflat că nu sînt artist plastic cu patalama”, spune Roxana.
Ajutată de soții Aramă, doi pictori clujeni, care o consideră pe Roxana ca pe propria fiică, „micuța Picasso” din Bacău încearcă, mai nou, să pătrundă în lumea peisajelor, dar nu uită nicicînd de unde a plecat. „Cînd mă întorc la stilul meu cubist văd lumea altfel”, mărturisește Roxana. Cît despre lumea reală, aceasta ne-o arată pe studenta Roxana Donisanu, care a terminat sesiunea de examene cu o singură notă de 9,00 și foarte mulți de 10,00 și care își dorește doar un singur lucru: să nu devină un medic plafonat. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns