* Radu Racoviță, simbolul lăcomiei boierești
Domnitorul care a purtat numele de Radu Racoviță a ocupat rangurile boierești: jitnicier, paharnic, spătar, logofăt, hatman, mare vornic și mare logofăt, fapt ce i-a permis să-și manifeste din plin și cu prisosință trăsăturile sale negative de caracter și cu deosebire pe aceea de a acapara rezultatele muncii seculare și chiar multiseculare ale țărănimii române. Rangurile ocupate și funcțiile deținute au fost folosite de acest mare proprietar al ținutului Bacău pentru a-și extinde moșiile sale din Secuieni și satele învecinate: Fundeni, Ciumălești, Movila, Răsăștii, Lăzanii, Scheea, toate situate atunci în ținutul Roman. Radu Racoviță și-a permis să realizeze marile „cumpărături” de pămînturi. Schimbarea acestora cu răzășii rămași între posesiunile sale, deoarece în martie 1743 era logofăt, iar în 20 iunie același an era mare vornic. Alte schimbări de pămînturi au fost efectuate în favoarea lui Radu Racoviță, mare logofăt, în cursul anului 1746, în zonele dintre Cîmpeni și Viforeni, unde era hotarul dintre ținuturile Tecuci și Roman, Prăjești și Piticeni, astăzi în zona de peste Siret a județului Bacău, pe teritoriul comunelor Secuieni și Traian, unde acest boier poseda întinse suprafețe agricole, dintre cele mai productive și accesibile.
O altă zonă a județului Bacău, care a atras atenția lui Radu Racoviță, a fost aceea din partea vestică a tîrgului de pe Bistrița, aceea de la poala dealului, ce se întinde pînă la cumpăna apelor dintre bazinele Siretului și cel al Tazlăului. Încă din 4 iulie 1734, atunci cînd Radu Racoviță pășea pe treptele ierarhiei feudale, cînd documentele l-au consemnat ca jitnicer, ceea ce însemna funcția de îngrijire și supraveghere a magaziilor cu grîne ale domniei. Uneori și cu aprobarea domnului, rangul pe care îl ocupa în ierarhia boierească îi permitea și îndeplinirea rolului de hotarnic al moșiilor cu hotarele în litigiu. La data de 4 iulie 1734, prin poruncă domnească, Timus Crupenschi, mare logofăt și Sandu Velisară au fost cei care au stîlpit cu pietre de hotar dania făcută de către domnul țării, Constantin Mavrocordat, lui Radu Racoviță acea parte din ocolul tîrgului Bacău, situată lîngă bahna de la poalele dealului din partea de vest a tîrgului. Conform conținutului documentelor de măsurătoare a locului, jitnicierul Radu Racoviță a manifestat o atitudine foarte dîrză și a acceptat din solicitările tîrgoveților de Bacău numai pe acelea care priveau dreptul de stăpînire a locului „de peste bahnă, la deal, pe costișă”, unde erau fînațul și plantațiile de pomi fructiferi. Nemulțumirile tîrgoveților de Bacău s-au manifestat imediat împotriva nedreptăților săvîrșite de tînărul jitnicier și hotarnicii trimiși de domn să măsoare și să pună în posesie pe noul favorit, care obținuse noua donație din pămîntul obștesc al tîrgului Bacău, aflată sub autoritatea supremă a domnului. Tactica tergiversării judecății plîngerilor obștii împotriva potentaților favorizați de puterea politică și executivă nu este o inițiativă a secolelor XIX și XX, dar a celor anterioare. După scurgerea unei perioade de șapte ani de zile, Grigore al II-lea Ghica, de abia la 20 iulie 1741, determinat de jalba presantă a tîrgoveților din Bacău, prin care arătau că li s-a strămutat moșia prin dania făcută lui Radu Racoviță paharnic, a hotărît să stabilească hotarele acelei donații și anume: Dealul Nou, Ungurenii, drumul Împuțităi, drumul Pișății, drumul Sării, pămînturile Mănăstirii Bistrița. Pentru partea rămasă în folosința tîrgoveților din Bacău, aceștia trebuiau să plătească dijma. Situația a devenit dramatică, deoarece tîrgoveții Bacăului au fost constrînși să plătească dijmă feudală față de cel ce luase fosta lor moșie, paharnicul Radu Racoviță. Asemenea situație cumplită a provocat reacția de opoziție a tîrgoveților băcăuani. Anchetatorii înșiși au folosit expresii de felul următor privind relele cauzate de dania făcută lui Radu Racoviță; „li s-a stricat locul de hrană” necesară oamenilor care aveau „pomes” (pomi plantați de către ei).
Cartea domnească din 1741august 10 a avut un caracter mai împăciuitor între părți, acordînd lui Radu Racoviță numai dreptul de a lua dijma cuvenită pentru locul donat, iar „la podgorie”, unde sînt viile în pometul și delnițele de fînaț a tîrgoveților, Racoviță să nu aibă treabă, nici amestec, precum asemenea și pometul ce vor avea tîrgoveții pe hotarul satului Ungureni, a lui Racoviță (Măgura zilelor noastre). Restul teritoriului către Călugăra și Dealul Nou a fost declarat „curat” și „rămas” al tîrgoveților de Bacău, pentru hrana lor.
Conținutul și terminologia documentelor întocmite de către anchetatori, reprezentanții instanțelor de judecată și chiar de scriitorii cărților domnești, în cursul lunilor martie-august 1741, confirmă succesul obștii tîrgoveților din Bacău în lupta cu unul dintre cei mai lacomi boieri din Moldova. Domnul însuși, cancelaria lui, instanțele de judecată și celelalte autorități au fost nevoite să se lepede de spiritul nedreptății, care pusese stăpînire pe cugetul lui Radu Racoviță și să acorde drepturile cuvenite tîrgoveților de Bacău.
Acesta a fost comportamentul înaintașilor băcăuanilor: de luptă pentru adevăr și dreptate. (Prof.dr.Dumitru ZAHARIA)
Lasă un răspuns