Greva dascălilor este incertă

Redacția Ziarul de Bacău

Liderii sindicaliștilor băcăuani din învățămînt vor decide abia astăzi dacă profesorii vor face mîine miting de protest sau vor aștepta elevii în clase, ca la fiecare început de an școlar. Schimbarea de ultim moment în ce privește refuzul de a intra la ore a apărut după ce sindicatele au fost chemate, ieri, din nou la masa negocierilor de către guvernanți. Oferta inițială a Ministerului Educației și Cercetării prevedea o creștere cu 500.000 pînă la două milioane de lei a salariilor. „Deocamdată nu știu care este ultima ofertă în privința creșterilor salariale. Am auzit de un procent de șase la sută în plus față de ce se anunțase deja, procent pe care îl consider nesemnificativ, iar dacă este așa vom continua acțiunile de protest”, ne-a declarat, ieri după-amiază, Manole Chiriac, președintele Sindicatului Liber al Învățămîntului Bacău.

Manole Chiriac a precizat că sindicaliștii băcăuani din învățămînt sînt pregătiți ca mîine, în loc să meargă la școală, să protesteze în fața sediului Prefecturii din Bacău. „Decizia finală în ce privește organizarea mitingului o vom lua astăzi, după ce vedem care este poziția Federației la nivel național. Deocamdată nu mă pot pronunța”, a încheiat Chiriac. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.