• tinerii vor plăti cu 100.000 de lei mai mult decît anul trecut • conducerea Universității Bacău avertizează că taxele ar putea crește din nou • vor fi puși să plătească chiar și studenții care provin din casele de copii • culmea, deși taxele sînt mari, cererile depășesc cu mult numărul de locuri din cămine
Studenții băcăuani vor plăti cu circa 100.000 de lei mai mult taxa de cămin. Conducerea Universității Bacău a decis să majoreze taxa la cămin, iar studenții, dacă vor să nu stea în gazdă, trebuie să se conformeze.
În cele două cămine ale universității sînt 648 locuri de cazare, plus 75 locuri rezervate studenților din Republica Moldova. Studenții fără taxă care vor locui în căminul de fete vor scoate 700.000 lei pe lună pentru un loc, în timp ce la căminul de băieți vor plăti 650.000 lei. Studenții admiși pe locurile cu taxă vor trebui să scoată din buzunar 950.000 lei pentru un loc la căminul de fete, și 900.000 lei pentru căminul de băieți. Nici tinerii studenți proveniți din centrele de plasament nu vor scăpa cu cazare gratuită. Dacă vor fi cazați în căminul de fete, acestea vor plăti 350.000 lei, iar la căminul de băieți, 325.000 lei. Aceeași sumă vor trebui să o plătească și studenții moldoveni care vor avea cazare în căminele studențești.
Și mai trist este că taxele stabilite de biroul Senatului Universității Bacău în ședința de ieri ar putea crește pînă la sfîrșitul anului. „Poate mai suportă mici modificări, deoarece am înțeles că, de la 1 octombrie, vor avea loc creșteri de prețuri la gaz metan și energie electrică”, ne-a declarat prof. univ. dr. Gheorghe Pintilie, prorector cu probleme administrative la Universitatea Bacău.
O altă problemă pentru noul an universitar este legată de numărul de locuri disponibile în cămine. „Pînă în momentul de față, avem 861 de cereri pentru cazare, cu 213 cereri mai multe decît ceea ce putem oferi noi. Ca de obicei, vom onora cererile studenților fără taxă și apoi, în funcție de posibilități, pe ale celor cu taxă. Acestora din urmă vom căuta să le asigurăm locuri în căminele unor licee. Avem deja stabilit contactul cu șase licee din Bacău”, a mai spus prorectorul Pintilie.(Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns