Tinerii sub 18 ani nu ar trebui să primească țigări și alcool. Acest lucru este reglementat de două legi. Una dintre ele, cea referitoare la interdicția de ale da minorilor țigări, este Legea 349, intrată în vigoare în 2003. Același act îi obligă pe comercianți să afișeze în locuri vizibile atenționări de genul „Nu vindem produse din tutun minorilor!”. Multe dintre firme s-au conformat cu privire la afișe, însă continuă să dea fie pachete întregi de tutun, fie doar țigări la bucată copiilor.
De acest lucru ne-am convins făcînd un scurt raid prin orașul Bacău. Am luat cu mine un puști de clasa a șasea, adică taman pe fratele meu, și l-am pus să cumpere țigări de la cîteva firme din diverse zone. Evident, eram ceva mai departe de el, așa încît vînzătorii să nu sesizeze vreo legătură între noi.
Cînd am ales magazinele, le-am căutat în special pe cele aflate în apropierea unor școli. La societatea „Impex Puiu” SRL am intrat tocmai pentru că de aici cumpără mereu produse elevii de la Școala nr. 18, Liceul „Saligny” și „Alecsandri”, toate aflate la o aruncătură de băț. Intră puștiul, intru și eu. Se duce la vînzătoare, cere un pachet de țigări Marlboro. Puștiul, instruit să nu dea banii înainte, așteaptă. Femeia se duce la raft și se-ntoarce cu pachetul cerut. Atunci îmi intru în rol. Mă apropii și o întreb pe vînzătoare de ce-i dă țigări, mai ales că nu numai că nu are 18 ani, dar nici nu arată ca un tînăr ajuns la majorat. „De obicei nu vînd țigări copiilor. Chiar nu le dau. Azi am avut ghinionul să fac o excepție. Dacă vin unii care arată mai matur, îi servesc. E greu să le ceri la toți buletinul!”, ne-a spus vînzătoarea. Îi explic că în străinătate oricărui tînăr care se duce la un magazin să ceară alcool sau tutun i se solicită un act de identitate, însă renunț, pentru că mi-e clar că interesul comercial e mai puternic decît o cerință a legii.
Îmi continui periplul prin oraș. Următorul la care se oprește puștiul, apoi și eu, este chioșcul de ziare de lîngă General Proiect. E la doar cîțiva metri de magazinul „Puiu” SRL, pe care tocmai îl vizitasem. Cum e tot în zona unor școli, ne oprim și trecem la acțiune. Puștiul cere același pachet de Marlboro și-l primește fără probleme. Cînd vine rîndul să plătească, intru în discuție cu vînzătoarea. Bineînțeles, aceeași scuză: nu dăm de obicei, dar acum am făcut o excepție. O întreb pe vînzătoare dacă în timpul anului școlar dă țigări, dar ea m-a asigurat că nici vorbă. Doar numai dacă cei care cumpără arată ca niște bărbați în toată puterea cuvîntului. Însă și pe aceia, mă asigură vînzătoarea, îi mai ceartă. Toată teoria se năruie însă, cînd aceeași comerciantă îmi explică că unii vînzători de la chioșcuri mai calcă strîmb tocmai pentru că sînt plătiți în funcție de vînzări. Mi-e clar că cererea nu poate rămîne neonorată, fie și în cazul puștilor, așa că îmi văd de drum.
Vînzătorii te mint pe față
Mă întorc spre centrul orașului. În drumul meu mai dau de un chioșculeț al firmei „Imadex” SRL, aflat în pasajul de la Cinema Muncitorul. O tinerică vindea tot ce-i cereai. Fratele meu cere aceleași țigări și fata se întinde să i le dea. „Văd că nu aveți afișul care interzice comercializarea țigărilor în cazul minorilor?”, îi spun eu. Îmi răspunde încurcată că nu vinde, că nu prea sînt copii care vin să ceară tutun. „Am crezut că e cu cineva”, a fost argumentul ei.
Mă întorc să plec. Nu fac decît cîțiva pași, iar în spate, la același chioșc, doi tineri, cărora le-am dat vreo 15 ani cu indulgență, s-au oprit să cumpere țigări. Culmea, au cerut tot Marlboro. Vînzătoarea le-a luat banii și le-a dat marfa solicitată fără nici o problemă.
Următoarea firmă la care mă opresc. „Luncanu Eduard SRL”, se află pe strada Martir Horea, chiar în imediata vecinătate a dispensarului din zonă. E cam singurul magazin de pe-aici și, conștient că probabil și copiii merg să facă oarece cumpărături de-aici, intru să testez vigilența vînzătorilor. Fratele meu cere iarăși țigări și vînzătoare e gata să-l servească. Intervin din nou. De data aceasta, vînzătoarea încearcă să mă păcălească. „E copilul unui vecin, de asta i-am dat țigări, Îl trimite mereu să ia țigări de la noi”, îmi spune femeia foarte hotărîtă. „Nu are cum, pentru că e cu mine. Sînt sigur că nu-i copilul nici unui vecin”, îi replic eu, fără însă să-i spun că puștiul e chiar fratele meu. Uimită de replica mea, femeia a refuzat să mai spună ceva: „Nu știu! Nu am voie să zic nimic. Șeful nu e aici”, mi-a aruncat vînzătoarea, apoi am părăsit magazinul.
Vinovații sînt greu de dibuit
Am finalizat această mică anchetă la Direcția de Sănătate Publică, instituția menționată de lege ca fiind responsabilă, printre altele, și de verficarea respectării acestei legi. Ajuns în biroul directorului Marin Buștuc, am aflat că anul acesta instituția a dat vreo 5 – 6 sancțiuni. Cam puține, îmi spun în gînd, tocmai pentru că doar prin locurile pe la care am fost eu în doar cîteva ore comercianții ar fi trebuit amendați pe capete. Doctorul Marin Buștuc mi-a explicat că e destul de greu de stabilit vinovăția unui comerciant care vinde tutun sau alcool celor mici. El a dat asigurări însă că, după ce începe școala, Direcția de Sănătate Publică va demara o serie de acțiuni menite să descopere contravenienții. Pînă atunci însă, magazinele pot vinde nestingherite tutun puștilor. Cît despre lege, ea există, dar s-o respecte cine are chef. Cătălin STĂNOIU)
Lasă un răspuns