• 38 de urși, 32 de lupi și 16 pisici sălbatice pot ajunge în bătaia puștilor
Dacă mistrețul cu colți de argint nu a mai avut nici o șansă pînă acum în fața puștilor vînătorilor care au călcat pădurile băcăuane, acum a venit rîndul urșilor, lupilor și pisicilor sălbatice să tremure la gîndul că vor da ochi cu grozavii vînători. Și dacă au sperat că mai poate exista scăpare, la sfîrșitul săptămînii trecute ministrul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale a stabilit numărul de urși, lupi și pisici salbatice care vor fi vînate în sezonul 2004 – 2005, care a debutat pe 15 septembrie. Potrivit ordinului ministerial, în această perioadă pot fi vînați în județul Bacău 38 de urși, 32 de lupi și 16 pisici sălbatice. Cum prețul unui singur exemplar din aceste soiuri de vînat nu este tocmai la îndemînă, ministrul a considerat că cireașa de pe tort s-ar cuveni celor cu bani adevărați, astfel încît 37 de urși sînt rezervați pentru pușcașii de elită străini, ca și 28 dintre lupi și 15 dintre pisicile sălbatice. În toată România pot fi vînați doar 342 de urși, dintre care 309 de străini, 555 de lupi, dintre care 366 de vînătorii de peste hotare, și 832 de pisici sălbatice, dintre care 412 sînt destinate vînatorilor cu altfel de pașapoarte decît ale românilor. Cotele Regiei Naționale a Pădurilor (RNP) sînt destul de importante, deși deține doar aproximativ 30% din fondurile de vînătoare. Astfel, RNP are o cotă de 175 de urși, din totalul de 342, din care numai 18 urși sînt pentru vînătorii români. În afara tarifelor prohibitive, în calea vînătorilor autohtoni mai există o piedică: ei trebuie să obțină o aprobare nominală din partea ministrului Agriculturii. Pe fondurile de vînatoare gestionate de RNP mai pot fi vînați 202 lupi, din care 155 sînt rezervați vînătorilor străini, și 236 de pisici sălbatice, dintre care 140 sînt pentru străini. Restul revine organizațiilor vînătorești și altor gestionari de fonduri de vînătoare. Cei mai mulți urși de vînat sînt în județul Covasna, unde 42 de exemplare sînt destinate vînatorii, urmat de județul Argeș, cu 38 de urși, și Harghita cu 36 de urși. În județul Suceava a fost stabilită cea mai mare cotă de recoltă pentru lupi – 51, urmat de Harghita, cu 43 de lupi pentru a fi vînați. Cele mai multe pisici sălbatice pentru vînat, 116 exemplare, sînt în județul Argeș. Iar cele mai sărace județe în vînat sînt Dolj și Galați unde, în total, se pot vîna cinci pisici sălbatice.
În județul Bacău sînt trei gestionari de perimetre de vînătoare – RNP, AJVPS Bacău, SVPS Bacău și Asociația de vînătoare Diana Onești. Primele două au cele mai multe exemplare de vînat în cont. Interesant este că din acest an s-a dat liber și la vînătoarea de lupi, interzisă pe plan european pînă acum. Ursul și lupul pot fi vînați în zona de munte a județului, de la Mînăstirea Cașin la Ghimeș – arealul în care aceste animale pot fi întîlnite. Tot aici poate fi găsită și pisica sălbatică. (Petru DONE)
Lasă un răspuns