Nou-înființata Facultate de Științe Economice din cadrul Universității Bacău și-a stabilit, ieri dimineață, pe bază de vot secret, decanul, prodecanul și secretarul științific. Cei 16 profesori prezenți și cei doi studenți au avut de ales între prof. univ. dr. Lucian Șaradici și prof. univ. dr. Gheorghe Epuran. Pentru cel dintîi au votat 11, iar pentru cel de-al doilea au votat 7. Pentru funcția de prodecan a candidat doar conf. univ. dr. Roxana Mironescu, care a obținut 11 voturi, șase fiind contra, iar unul anulat. Tot un singur candidat a fost și pentru fotoliul de secretar științific, conf. univ. dr. Danu Maricela obținînd 12 voturi din cele 18, cinci fiind împotrivă și unul anulat. „Nu discutăm decît despre anul 2004 -2005, deoarece, probabil, la anul vor avea loc noi alegeri. La mine este vorba de continuitate. Așa cum am mai spus, doresc să înființăm o formă de învățămînt cu formă redusă la Contabilitate, un masterat la Contabilitate, deoarece la Marketing s-a rezolvat datorită profesorului Gheorghe Epuran. Dorim să sprijinim tinerii, să-i ajutăm pe unii să-și concretizeze teza de doctorat, iar pe ceilalți să se înscrie la doctorat. De asemenea, doresc să consolidăm calitativ biblioteca de Științe Economice”, ne-a declarat prof. univ. dr. Lucian Șaradici, decanul Facultății de Științe Economice.
Tot ieri a avut loc și alegerea noului decan la Facultatea de Științe. Singurul candidat înscris pentru această funcție, prof. univ. dr. Victor Blănuță, fostul rector al Universității, a obținut 36 de voturi pentru, înregistrîndu-se și o abținere. Prodecan la Științe a rămas prof. univ. dr. Cătălin Rang, iar secretar științific a fost ales lect. dr. Ioan Rusu. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns