SINAXAR Sinaxar ortodox: Pomenirea Sfîntului Mucenic Grigorie Luminătorul

Sinaxar romano-catolic: Pomenirea Sfîntului Ieronim

A fost în Constantinopol un preot care, din lucrarea diavolului, a căzut în desfrînare. După cîteva zile, s-a gîndit la greșeala sa și a început a se tîngui: „Vai mie, spurcatul cu sufletul și cu trupul, ce voi face ca să-mi cîștig iertare de păcat”. Sculîndu-se, s-a dus la muntele Olimpului, gîndindu-se să se pocăiască acolo, la un părinte duhovnicesc. A aflat un stareț și și-a mărturisit la dînsul toate păcatele, după care i-a spus și păcatul desfrînării. Atunci starețul l-a întrebat: „După cumplitul păcat, nu cumva ai îndrăznit de a mai sluji?” Acela a răspuns: „Așa, părinte sfinte, am slujit”. Starețul i-a spus: „Înștiințat să fii, fiule, că de va cădea preotul într-un păcat ca acesta, nu-i este lui vindecare; ci, mai mult, să nu mai slujească, măcar de s-ar apropia de iubitorul de oameni Dumnezeu cu mare pocăință. Că nu-i este iertare să se apropie, iarăși, de preoție”. El a întrebat: „Oare pentru mine nu este pocăință, părinte?” Starețul i-a zis: „Iartă-mă fiule, pentru Domnul, că cine sînt eu de am îndrăznit a judeca unele ca acestea? De-aș putea măcar să mă pocăiesc de păcatele mele”. Acela,cînd a auzit, a plecat amărît. Pe cînd mergea, l-a întîmpinat ava Petru, care văzîndu-l foarte mîhnit, l-a întrebat ce a pățit. Preotul i-a spus: „Cinstite părinte, am venit la un stareț și i-am mărturisit toate păcatele mele și acela m-a băgat întru deznădăjduire”. Petru i-a grăit: „Socotesc, fiule, că nu este păcat să biruiască iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Mergi în chilia mea și-mi arată lucrurile tale și, cum va voi Domnul, va așeza rînduială.” A intrat cu dînsul în chilie și i-a mărturisit fapta de desfrînare. Iar Petru a zis: „Adevărat ți-a grăit sfîntul stareț, că preotului îi este greu acest păcat și nu are iertăciune. De acum nu-ți este cu putință a sluji, fără numai să te tunzi în rînduiala monahicească și să te pocăiești cu adevărat. Nădăjduiesc la darul Domnului Iisus Hristos, că va face milă cu tine, precum cu toți cei ce s-au pocăit”. Cînd a auzit aceste cuvinte, preotul a căzut la picioarele lui: „Dacă Dumnezeu m-a adus pe mine la sfintele tale mîini, nu mă voi despărți de tine”. Iar starețul a spus: „De-ți este cu plăcere, nu te voi goni”. După puține zile, l-a tuns pe el în sfîntul chip monahicesc. Stareț avea sub chilie o pivniță și, după un an, l-a rugat pe stareț să-l lase să stea acolo. Și intrînd acolo, a făcut un lanț de fier de la grumajii lui o zgardă și a prins lanțul de grumazi, iar celălalt capăt de lanț, l-a înfipt în perete. Și, au trecut trei zile și nu a intrat la starețul său. Atunci, s-a pogorît starețul la dînsul. Cînd l-a văzut în lanțuri l-a întrebat: „Ce este aceasta, ce ai făcut, fiule? Cum vei ieși la aer așa legat cu lanțul? Sau cum îți vei face nevoile trupului?” Iar el a răspuns: „Părinte sfinte, mai înainte mă îmbătam de mirosul tămîiei, de frumusețea mirului și moscului. Acum mă voi sătura de mirosul cel rău care iese din mine. Acum, Dumnezeu te-a povățuit să-mi aduci puțină pîine și apa, pentru nevoile trupești”. Starețul i-a ascultat rugămiintea și i-a adus pîine și apă. A suferit preotul acela așa trei ani. Iar după aceea, i s-a vestit starețului, prin îngeri, că Dumnezeu i-a primit pocăința, vestindu-i că de acum va să se mute. „Mergi”, i-a zis îngerul, „și-l dezleagă”. A mers starețul și i-a spus că i-a venit sfîrșitul. Iar el se ruga să nu-l dezlege, ci așa să moară. Însă sfîntul i-a zis: „Nu, fiule, acum nu se cade să fie așa, pentru că ești preot.” Și i-a poruncit să facă rugăciune. Și, cu rugăciunea de iertare pe buze, și-a dat sufletul în mîinile lui Dumnezeu, curățindu-se de păcate. (Constantin GHERASIM)