încasările de la cea de-a doua ediție a Tîrgului de Artă, organizat la Galeriile „Ion Frunzetti” ale filialei Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din România, au depășit 15.000 lei noi. Speranțele ca aceste sume să crească sînt mari, în condițiile în care tîrgul va continua și în prima lună a lui 2007. „Cine crede că băcăuanii nu sînt interesați să cumpere artă plastică de calitate, indiferent de prețul acesteia, se înșeală. S-au vîndut mai multe tablouri și lucrări de grafică, aparținînd unor artiști precum Ilie Boca, Mihai Chirnoagă, Ștefan Pristavu, Iulia Filimon, Carmen Poenaru, Mihai Butnaru, Lucian Nedelcu și alții. Sumele încasate pînă acum se ridică la 16.500 lei noi, apropiate de cele realizate la prima ediție a tîrgului. Dar sperăm că vor crește”, ne-a declarat Carmen Dima, de la UAP Bacău. Dacă anul trecut cel mai căutat artist a fost Ștefan Pristavu, anul acesta se pare că pictorul cu cele mai multe lucrări vîndute este Iulia Filomon, din lucrările căreia se vînduseră patru. La distanță, se află alți plasticieni, care au vîndut cîte două lucrări. „Din creațiile Iuliei Filimon au fost vîndute patru picturi însemnînd naturi statice, cu prețuri în valoare de 500 și 600 lei noi. Carmen Poenaru a vîndut două tablouri de 490 lei noi, Mihai Butnaru, cu două lucrări, de 1.800 și 300 lei noi, iar restul artiștilor cîte o lucrare”, a mai spus Carmen Dima. în ceea ce privește recodul acestui tîrg de artă, acesta este deținut de o creație a artistului plastic Lucian Nedelcu, căruia i-a fost vîndut un tablou de 3.500 lei noi.
Precizăm că la acest tîrg de artă expun peste 20 de artiști plastici, iar prețul creațiilor este mult mai mic față de cel din galeriile de artă sau magazinele de specialitate. „Comisionul practicat în perioada de desfășurare a tîrgului este de 5 la sută, față de cel de 22 la sută din galeriile de artă”, ne-a explicat Silvia Marin, de la filiala Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.