Un fost ziarist băcăuan stabilit în Israel

Administrator

Nedezlipit de ochelarii cu ramă aurie, pe care îi apasă ușor pe ochi după fiecare frază rostită, Roni Căciularu nu prea dorește să vorbească despre viața sa. S-a stabilit în Israel din 1983. A menținut legătura cu Bacăul, orașul său natal, locul unde a făcut aproape două decenii de presă și, atît cît i-au permis vremurile, a scris o fărîmă de istorie. S-a întors pentru a-și revedea colegii de breaslă, atîția cîți au mai rămas. A poposit în redacția „Ziarului de Bacău”, unde soarta i-a scos în cale doi dintre foștii săi „camarazi”: caricaturisul Constantin Ciosu și ziaristul Mihai Buznea. în fața oamenilor pe care îi regăsește zilnic doar prin intermediul paginii de internet a „Ziarului de Bacău”, Roni Căciularu și-a amintit de cei care i-au îndrumat pașii în această carieră deloc ușoară, nici în perioada comunistă, nici în cea care a urmat evenimentelor din 1989. „Mi s-a impus gazetăria cinstită. Și am fost convins să scriu adevărul ori, dacă nu, să tac. Acest lucru se poate vedea din textele scrise. Asta se întîmpla pe vremea cînd, la «Steagul Roșu», era redactor-șef un om admirabil, Dumitru Mitulescu. Un ziarist extraordinar. în primul rînd om, prieten la cataramă cu toți, pentru care voia bună era voie bună, iar treaba era treabă”, ne-a spus Roni Căciularu.

Ziar pentru români, patron marocan

întreabat cum s-au văzut din Israel evenimentele din ’89, fostul ziarist n-a avut multe comentarii. „Nici eu și nici la alții n-am realizat o părere clară cu privire la cele întîmplate în decembrie ’89. Doar la teribiliști întîlnești puncte de vedere certe. Un om serios nu poate înțelege ce a fost. Dacă a căzut comunismul a fost pentru că toate condițiile erau complete”, a afirmat el. Fără a-și bate prea mult capul cu schimbările politice din țară, Roni Căciularu s-a bătut cu confrații din Israel pentru păstrarea limbii române, cel puțin atunci cînd întîlnirile erau între români. „Timp de 13 ani am fost secretar general al Uniunii Originarilor din România în Israel, care reprezintă interesele a 400.000 de români. Am luptat ca atît vreme cît sîntem între noi, românii, să se vorbească românește. Am renunțat. Mi-a ajuns. Acum e altă conducere, altă mentalitate, mult mai proaste, întrucît lucrurile se degradează. Nu sînt în stare să aducă finanțe. Ori, am dovedit că se pot organiza lucruri buni fără bani”, a afirmat Roni Căciularu. De altfel, băcăuanul, a cărui viață se desfășoară în Petah Tikva, un oraș satelit al Tel Aviv-ului, nu și-a părăsit îndeletnicirea de jurnalist nici în Israel. „Ca secretar general scriam mult, fără să semnez la «Viața noastră», al cărui redactor șef este Marionando Varga. Un ziar cu tiraj bun pentru toți românii din Israel, al cărui patron este un evreu marocan, George Edri. Era în concurență cu «Ultima oră», unde redactor șef este un băcăuan, Jean Ștaiger”, a mai spus Roni Căcilaru.
Fostul jurnalist băcăuan este încîntat și dezamăgit deopotrivă de ceea ce a regăsit în orașul de pe malul Bistriței. „Bacăul mi se pare un oraș în progres. Observ că s-a construit teribil de mult. Arhitectura prinde un contur mai nuanțat. Simți că orașul are personalitate. în schimb, e păcat că imobilul Teatrului de Păpuși a fost lăsat așa, în paragină”, a precizat el.
întrebat ce înseamnă să fii ziarist, Roni Căciularu și-a legat răspunsul de limba română. „Respectul față de limba română, înseamnă respectul pentru tine și pentru cititori. Nu mă pot adresa cuiva vorbindu-i aiurea”, a afirmat el. A fi ziarist presupune, în opinia lui Roni, și a oferi cititorilor un punct de vedere asupra unei probleme. „Ca jurnalist trebuie să știi precis că te situezi pe o poziție. Gazetăria fără o poziție nu o înțeleg. Informația trebuie să conțină un mesaj. Ziaristul nu e mașină, e un om din carne, sînge și idei. Carnea și sîngele fără idei nu valorează nimic”, a mai spus Roni Căciularu. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.