Porcii care au scăpat de cuțit nu vor scăpa și de vaccin

Administrator

A doua campanie de vaccinare contra pestei a porcilor din județ va începe din 15 ianuarie. Dacă în ultima parte a lui decembrie au fost vaccinate doar animalele care trăiesc în gospodăriuile de pe lîngă complexele zootehnice, a doua campanie de imunizare va cuprinde toți porcii din județ. „Deși perioada de vaccinare nu a fost una tocmai bine aleasă, adică în preajma Crăciunului, am reușit, în cele din urmă, să terminăm campania fără probleme. Unii oameni, inițial, au refuzat să își imunizeze porcii, dar, în cele din urmă, i-am lămurit. Pe unii i-am găsit taman la pomana porcului, cu șoriciul și rachiul dinainte. I-am convins să vaccineze porcii din coteț, că altfel nu se poate”, a spus Vasile Zaharia, directorul Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău. Pentru prima campanie de vaccinare contra pestei porcine au fost consumate aproximativ 20 de mii de doze, în a doua etapă vor fi imunizați 43 mii de porci din județ. (Olimpia FILIP)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.