Tranzacții mari pe segmentul Rasdaq
Evoluția mixtă a cotațiilor titlurilor tranzacționate a dus, ieri, 4 ianuarie, în cea de a doua zi de tranzacționare din acest an Bursa de Valori București, la consolidarea pieței pe ansamblu, indicele BET-C înregistrînd la finele ședinței o variație infimă față de valoarea de închidere precedentă. însă, în segmentul SIF s-a produs un recul vis-a-vis de creșterile înregistrate în ședința precedentă, o corecție care nu surprinde avînd în vedere salturile impresionante de miercuri, astfel că putem spune că BET-FI a scăzut cu doar 2,7%. Valoarea schimburilor a fost cu aproximativ 2,5% mai mare decît în prima zi, la un nivel de 97,18 milioane RON, iar în piața Rasdaq s-au rulat, în total, peste 3,74 milioane RON.
în segmentul bancar, titlurile BRD-GSG (BRD) au continuat pe linia ascendentă din ședința precedentă, însă după o revenire de la jumătatea ședinței, cînd cursul se află la un minim de 19,5000 RON/acțiune. BRD a închis la 20 RON/acțiune, cu un avans de 1%, pe un volum total de tranzacționare de aproximativ 400.000 de acțiuni. Banca Transilvania (TLV) a deschis la nivelul prețului de referință și a variat în apropierea acestuia pînă la jumătatea ședinței, cînd a intrat pe o pantă descendentă pînă la minima zilei de 1,0300 RON/acțiune. Titlurile TLV au închis cu un pas de cotare mai sus la 1,0400 RON/acțiune, unde se consemnează o scădere de 2,8% comparativ cu închiderea de ieri.
în cazul titlurilor petroliere, evoluția a fost, de asemenea, una diferită, acțiunile Rompetrol Rafinare Constanța (RRC) au reușit o apreciere a cursului de 1,84%, iar la Petrom (SNP) (minus 2,48%) tendința a fost una descendentă pe mai tot parcursul ședinței. RRC a început să crească doar de la jumătatea ședinței și a închis la 0,0942 RON/acțiune, pînă atunci evoluînd destul de strîns în jurul prețului de miercuri. S-au tranzacționat aproximativ 16 milioane acțiuni RRC, în valoare totală de 1,48 milioane RON.
La categoria întîi s-au remarcat, însă, titlurile Impact București (IMP), care au înregistrat cea mai bună evoluție a cursului, o apreciere de 6,56%, închizînd ședința la 0,6500 RON/acțiune. Impact este una dintre companiile cu o politică atractivă de majorare a capitalului social, obișnuind în fiecare an să-și capitalizeze din rezerve (acordînd, astfel, acțiuni gratuite) sau să facă majorare de capital prin aport în numerar, la prețuri de subscriere atractive. în cele două ședințe din acest an, IMP a adus un randament total din variația cursului de 11,11%.
Entuziasmul s-a mai temperat în segmentul titlurilor SIF, înregistrăndu-se un recul al cotațiilor după aprecierile consistente înregistrate miercuri. SIF Oltenia (SIF5) a fost cel mai „stabil”, comparativ cu corecțiile pe care l-au înregistrat celelalte titluri, prețul de închidere fiind mai jos cu 1,83% față de prețul de referință, la 3,7500 RON/acțiune. Totodată, SIF5 a cumulat și cel mai mare rulaj la nivelul pieței, de 25 milioane RON, cu 6,6 milioane acțiuni tranzacționate.
în piața Rasdaq s-au remarcat titlurile Albalact Alba Iulia (ALBZ), care au cumulat cel mai bun rulaj, în sumă totală de peste 1,23 milioane RON, pe un volum de tranzacționare de 865.000 de acțiuni (1% din capitalul social). Interesul crescut pentru aceste titluri și-ar găsi explicația în faptul că pe data de 25 ianuarie este convocată Adunarea generală oordinară a acționarilor, în care pe ordinea de zi se regăsește și intenția de a majora capitalul social, cu aport în numerar (1,15 acțiuni la o acțiune deținută, la un preț de subscriere de 0,1 RON/acțiune). Data de referință, pentru a putea participa la AGA, este 15 ianuarie. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.