De la lume adunate

Fiecare „pasăre” pre limba ei piere?!

Calistrat COSTIN

Stai, stai, stai… și te tot întrebi (nu chiar ca „prostul”!) acum, după „accederea” în Uniunea Europeană, ce se va întîmpla cu proverbele noastre românești (cică neamurile sărace sînt foarte bogate în proverbe…), cu vorbele noastrre de duh (că era să ne dăm „duhul” dacă mai ținea mult…), ei bine, dacă vor mai avea zicerile noastre neaoșe vreo căutare în mediile, pe la „porțile” care mai de care mai simandicoase de pe „eșichierul” terestru! Că „entuziasmele” consumate și băute de „an nou 2007” au fost într-atît de „zguduitoare” încît pare că există toate premisele ca lucrurile să se întoarcă nu doar cu fundul în sus, dar să rămînă pur și simplu fără de fund!… Pînă una-alta zic să ne vedem de mustoasele și gustoasele noastre ziceri și proverbe, că sufletul și „snaga” unui popor nu se „dez-integrează” cînd… vrea mușchii nu știu căror cucuzei din lumea largă aduși de vînt… Un amic, văzîndu-mă el bolnav în continuare de „limba veche și înțeleaptă” la care se închina și EL, VOIEVODUL EMINESCU, mi-a sugerat, mai în glumă, mai în serios, să tălmăcesc „povestea vorbei” noastre în „cheie europeană”, și ce-a ieșit se va vedea, rău n-are ce să fie că doar și europenii ceilalți sînt… oameni! Vorba cîntecului: „că tot ce-i românesc nu piere/ și nici nu va pieri”! Să nădăjduim așadar… (și, așișderea, să nu piară nici ce-i nemțesc, sîrbesc, franțuzesc, englezesc, rusesc, evreiesc, țigănesc, bulgăresc ș.a.m.d. că toate cele graiuri sînt plăcute Domnului Dumnezeu…).

* „CÂTE CAPETE, ATÂTEA PĂRERI”… – Zicala pare a fi extrem de „democratică”! Mi-aduc aminte că demult, pre vremea celor care parcă n-au fost nici odată, mă mai convorbeam discret cu o seamă de „europeni” (englezi, franțuji) rătăciți pe la noi cu felurite treburi (asistență tehnică, dascăli, turiști sau, de ce nu, cu „misiuni speciale”, că „viciul” se practică și astăzi, că serviciile de informații trebuie să fie mereu la datorie, numai că la „ei” noțiunea de „lustrație” e necunoscută…)! într-o bună zi, unul, un parizian, pare-mi-se, îmi zice că la ei fiecare cetățean este o… „republică”, fiindcă, nu-i așa, cîte capete, atîtea… „republici”! Firește, am priceput ce-i de priceput, omul venea dintr-o țară a libertății, unde fiecare „cap” posedă o „părere” a sa, fie și diferită de a celorlalți posesori de „cranii”! I-am sugerat „republicanului european” că la noi (era prin, oho, anii ’80, veacul XX), nu se putea raționa analogic cum că fiecare cetățean este o… „dictatură”! Ne-am zîmbit afectuos și-am lăsat-o moartă, că nu era cazul, nici prudent, să intrăm în prea multe detalii „contrainformative”… Dar, reîntorcîndu-mă deunăzi la proverbul nostru valah, se cuvine semnalată situația cînd unul și același „cap” are nu una, ci mai multe „păreri”, în funcție de puzderia de momente particulare: una, o părere, dimineața, alta la prînz, alta seara, și mai alta noaptea, la cîte-un chef… ori, dependent de anotimpuri, de „campanii”, de „conjuncturi”, încît „capul” cu pricina poate trece drept țicnit, dacă nu cumva al dracului de „deștept”, ce mai, „cap de lume nouă”, fără cuibul cu tot cu cloșcă și cu ouă, azi cu unii, mîine cu alții, cînd cu americanii, cînd cu papuașii, cînd cu socialiștii, cînd cu liber-schimbiștii, că părerile de-aia sînt păreri ca să se schimbe la momentul „oportunist”! E limpede, în epoca globalizării, fiecare cap trebuie să aibă în dotare mai multe „opiniuni”, că, cine spunea, diplomația-i arta de a minți frumos, deh, „arta compromisului” (a tuturor compromisurilor, mai exact!), „arta” de a nu avea nimic sfînt, în fine, totul în slujba adevărului, a păcii, prosperității și… înțelegerii între popoare! Na, că v-am servit-o și pe asta! Totul în funcție de necesități…

* Sînt curios dacă și la nemți, engleji, franțuji și la toți ceilalți, „pisica blîndă zgîrie rău”, dacă „clopotul numai atunci sună cînd îl tragi”, dacă „cocoșul care cîntă toată noaptea îl mănîncă vulpea”, dacă „ulciorul nu merge de multe ori la apă”, dacă „corabia cu doi cîrmaci se îneacă” ș.a.m.d.- asta pentru că nu sînt sigur dacă pe meleagurile lor mai sînt pisici, limbi de clopot, cocoși, vulpi, ulcioare de lut ori apă curată de izvor și fîntînă, ca la noi, ori corăbii din alea mîndre cu cîrmaci asemenea, meșteri mari…

* La capitolul „proverbe” – am senzația – integrarea în Europa, a unora într-alții, va fi mai anevoioasă, cîtă vreme fiecare „pasăre” se cade să piară pre limba sa… să se întoarcă nu doar cu fundul în sus, dar să rămînă

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!