De Bobotează, locuitorii orașului Comănești au participat la două evenimente importante pentru comunitatea lor. Pentru al doilea an consecutiv, în centrul orașului s-a organizat slujba în cadrul căreia s-a sfințit apa pentru aghiasma mare. Slujba a fost oficiată de episcopul dr. Ioachim Băcăuanul, împreună cu alți nouă preoți. Peste cinci tone de apă sfințită au fost puse la dispoziția oamenilor adunați în centrul Comăneștiului. Primarul Viorel Miron l-a desemnat pe episcopul dr. Ioachim Băcăuanul cetățean de onoare a orașului Comănești. Episcopul Ioachim și-a primit diploma de cetățean de onoare cu multă bucurie și a promis cetățenilor tot sprijinul său spiritual.
Slujba a continuat în zona Luncii de Jos, unde s-a inaugurat o nouă punte pietonală peste Trotuș. După tăierea panglicii, preoții au parcurs primii puntea pe care, în prealabil, au sfințit-o și binecuvîntat-o. Și după cum e tradiția de Bobotează, cîțiva localnici s-au aruncat în apa rece a Trotușului pentru a culege crucile aruncate de preoți. Această punte leagă cartierul Podei de orașul Comănești. Puntea veche a fost luat la inundațiile din 2004 și, de atunci, locuitorii trebuiau să înconjoare preț de cîțiva kilometri pentru a ajunge în oraș. Această lucrare a costat peste o sută de mii de dolari, iar banii au venit prin Fondul Român de Dezvoltare Socială. Alte două punți se vor mai construi în comuna Asău, și se va moderniza un pod. Finanțarea acestor lucrări vine de la Guvernul României. (Doina TIMUȘ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.