Să fie timpul liber o problemă?

Administrator

Categoric! Din moment ce majoritatea tinerilor din ziua de azi își pierd din ce în ce mai mult timp în fața calculatorului sau navigînd pe Internet. Poate n-ar fi o problemă prea mare dacă nu ne-am poticni în acestea și am face și altceva. Spre exemplu: să ieșim la o plimbare cu prietenii, dar, desigur, e mai comod să vorbim cu ei pe „net”. Și mai ales, am realiza ceva dacă în loc de ecranizare am citi în primul rînd cartea.
Există o problemă și cu organizarea timpului pe care îl avem la dispoziție. De multe ori vrem să facem cît mai multe lucruri, însă nu reușim nici măcar o mică parte din ele. Și asta pentru că dacă s-ar putea le-am face pe toate odată.
Și de la cine am putea noi, tinerii, să învățăm să ne organizăm timpul liber cînd vedem (tot pe la televizor, evident), în majoritatea reality show-rilor, că românul, cînd n-are ce face se așează în fața televizorului. Și ce-l poate delecta mai mult decît o telenovelă siropoasă, la care anticipezi întreaga acțiune încă din primele minute de vizionare. Unii chiar nu pot să le ofere copiilor un trai decent, însă au neapărat un televizor în casă.
Și chiar nu se poate face nimic? Probabil că ține și de fiecare în parte; și totuși o cultură a timpului liber ne lipsește cu desăvîrșire. În această privință am avea nevoie de îndrumări și idei despre organizare, dar cine e dispus să-și consume timpul și banii pe ceva care, oricum, nu se va eradica în totalitate? Așa că tot ce ne rămîne de făcut este să privim optimiști spre viitorul an și poate să ne valorificăm mai mult puținul timp liber de care beneficiem. (Ruxandra STAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.