Băcăuanii pot primi din nou pensia în cont bancar

Administrator

Băcăuanii își pot din nou încasa pensiile în cont bancar sau pe card, începînd de luna aceasta, a anunțat. „Casa Națională a reușit să încheie convenții cu Banca Comercială Română (BCR) și Casa de Economii și Consemnațiuni (CEC). Potrivit acestor înțelegeri, persoanele care au deja conturi deschise la cele două instituții financiare pot opta pentru intrarea pensiei în conturile respective”, a explicat purtătorul de cuvînt al Casei Județene de Pensii (CJP), Dragoș Isvoranu. Convențiile privind plata pensiilor în conturi bancare sau de card încheiate de Casa Națională de Pensii cu CEC și Banc Post fuseseră reziliate în vara anului trecut. Revenirea la această practică va fi primită cu bucurie de pensionarii care doresc să adune pensiile în cont deoarece au și alte surse de venit sau nu pot fi la domiciliu în ziua cînd vine factorul poștal cu pensia deoarece sînt plecați pentru o vreme în altă localitate ori în străinătate. La mijlocul anului trecut, în zonele Bacău și Onești optaseră pentru primirea pensiei în cont peste 15.500 de persoane. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.