Birocrația dă de furcă celor care primesc pensia în cont bancar

Administrator

Bucuria băcăuanilor obișnuiți să ia pensia în cont bancar sau pe card, determinată de semnarea unor noi convenții în acest sens între Casa Națională de Pensii, CEC și Banca Comercială Română, a fost destul de repede umbrită de condițiile cu iz birocratic în care se încasează, mai nou, pensia prin intermediul băncilor. „Conform vechilor înțelegeri cu CEC și Banc Post, cupoanele de pensie erau repartizate și ele tot de către instituțiile financiare. Acum, însă, banii se ridică de la bancă, iar cuponul sosește prin poștă. Dacă beneficiarul nu este găsit acasă de către factor, el se va prezenta la noi ca să-și ia cuponul. Dacă nu vine vreme de trei luni, pensia este suspendată. Astfel că persoanele care pleacă din localitate pentru mai multă vreme și doresc ca pensia să intre în cont la timp trebuie să împuternicească pe cineva să vină să le ia cupoanele. Noi am amenajat deja un ghișeu special pentru distribuirea cupoanelor și am sesizat la centru problema creată”, a declarat Liviu Crețu, șeful Casei Județene de Pensii (CJP). Am stat de vorbă și cu cîțiva dintre vîrstnicii întîlniți în holul instituției la coada pentru cupoane. „Mi se pare o idee foarte proastă separarea banilor de cupon. înainte știam exact cum se procedează, acum ne trimit de la Ana la Caiafa. Se întîmplă de multe ori să nu fiu acasă cînd vine poștașul, așa că sînt silită să vin încoace”, a comentat Tița Munteanu, în vîrstă de 51 de ani. „Pentru mine este mai important că pot să-mi iau banii pe card. Cuponul îl iau din cînd în cînd, cît să nu suspende pensia”, era de părere o altă pensionară, Dinuța Huminic, de 55 de ani. (Alin LEANCĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.