Moștenitorul industriașului Filderman cere restituirea integrală a averii din Bacău

Administrator

Dorian Milian, fiul natural al industriașului Iosif Filderman, proprietarul fostei fabrici de pielărie și încălțăminte din Bacău, s-a adresat instanței și a solicitat emiterea unei hotărîri judecătorești de reabilitare a tatălui său, cu restituirea integrală a averii confiscate. În cazul în care bunurile confiscate nu mai pot fi restituite în natură, moștenitorul lui Iosif Filderman va accepta despăgubiri în echivalent. „Dacă vor fi acordate despăgubiri, banii vor fi utilizați pentru înființarea unei fundații non-profit care va finanța construirea de așezăminte pentru persoane defavorizate social” – a declarat presei avocatul Lucia Mușat, reprezentantul legal al moștenitorului fostului industriaș.

Problema retrocedării fostelor proprietăți ale familiei este, însă, destul de încurcată, pentru că fabrica de încălțăminte a fost naționalizată și dezvoltată, ulterior, de statul român de după 1948, iar după 1990 a fost privatizată. în prezent, fabrica nu mai există în activele vechi. pe locul lor s-a construit un magazin Billa, iar în prezent, lîngă acesta se află în construcție avansată cel mai mare mall din Moldova, Arena City Center. Fabrica a fost cumpărată de omul de afaceri Ovidiu Budeanu, cel care dezvoltă, acum, și investiția din Arena City Center, în valoare de 35 de milioane de euro, cu termen de finalizare în toamna axestui an. Va putea obstrucționa cererea lui Dorian Milian această mare investiție?
L-am contactat pe Ovidiu Budeanu în Anglia, unde se află la cursuri de managementul supermarketurilor. „în primul rînd – ne-a declarat Ovidiu Budeanu -, termenul legal de cerere de retrocedare a trecut. Eu nu contest dreptul moștenitorului de a revendica averea tatălui său. Dar fabrica și toate activele ei au fost vîndute de statul român. prin urmare, moștenitorul va deveni acționar la Fondul Proprietatea. Moștenitorul, dacă se va judeca, o va face cu statul român. Noi nu sîntem implicați cu nimic. Trebuie să precizez, însă, că ceea ce a avut Filderman, a fost tăbăcăria, un corp al fabricii care nu mai există și care nici nu mai putea funcționa, atît de uzat era. Tăbăcăria s-a aflat unde este acum magazinul Billa. Celelalte clădiri ale fabricii au fost construite mai tîrziu, de noul proprietari, statul. Și dacă cererea era depusă în termen legal, iar aveam cumpărat din fabrică numai 51%, atunci statul m-ar fi despăgubit, la retrocedare în acțiuni. dar eu am cumpărat sută la sută. Deci moștenitorul poate deveni acționar la Fondul Proprietatea, pentru cît a avut fostul proprietar”.
Iosif Filderman s-a născut la Berlin și a trăit la Bacău unde, în 1923, a cumpărat un teren pe care ulterior a construit o fabrică de pielărie și încălțăminte. El a obținut brevetul de invenție pentru produsul „piele întoarsă”, folosit la confecționarea pantofilor și a ghetelor. În 1948, Filderman a fost arestat de regimul comunist pentru trecere frauduloasă a frontierei și condamnat la zece ani de detenție. El a murit în 1952, în închisoare. Fiul acestuia, Dorian, a fost înfiat în 1947 de familia Milian din Bacău printr-un act de adopție care îi conferă dreptul de a moșteni bunurile tatălui său natural. În baza acestui document, la finele anului trecu Dorian Milian s-a adresat instanței. Fabrica de pielărie a fost deținută de stat în timpul regimului comunist și ulterior, pînă în 1998 cînd a fost cumpărată de omul de afaceri Ovidiu Budeanu. După o perioadă de aproximativ patru ani de la trecerea în proprietate privată, fabrica a intrat în procedură de lichidare, cu mari pierderi financiare, iar terenul aferent a fost preluat de un centru comercial. Moștenitorul industriașului Iosif Filderman așteaptă o decizie a instanței în acest caz pînă la sfîrșitul lunii ianuarie 2007. (Petru DONE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.