Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Bacău s-a retras din ancheta asupra scandalului grevei de la Salina Tîrgu Ocna, după ce a decis că incidentul nu a pus în pericol salariații unității și nu au fost înregistrate pagube materiale. în 16 noiembrie anul trecut, 20 de ortaci, în frunte cu liderul sindicatului «Lumina», s-au blocat în subteran, la încheierea turei de lucru, pentru a protesta în legătură cu acordarea unor prime. „Conducerea societății a considerat grava spontană ca fiind ilegală și s-a adresat Parchetului și Poliției, care apoi ne-au chemat și pe noi. în urma cercetării faptelor, după legea privind accidentele de muncă, am concluzionat că n-a fost vorba de un incident periculos. în această situație, noi nu mai avem competențe, cercetarea celor întîmplate revenind Poliției”, a declarat purtătorul de cuvînt al ITM, Dan Buftea. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.