Dascălii, învinși de propria lor slăbiciune

Eduard ADAM

Dascălii din România nu se plîng de azi, de ieri, de salariile de mizerie pe care le încasează. Au această problemă de ani buni, însă n-au izbutit nicicum să ajungă să ducă o viață decentă din cauză că de fiecare dată au cedat. Atunci cînd li s-a promis ceva, indiferent că era prea puțin, s-au mulțumit și au încetat protestele. Au sperat, ca niște copii, în promisiuni, deși aveau experiența guvernelor anterioare, care uitau de fiecare dată de angajamentele făcute. Au fost învinși, practic, de propria lor slăbiciune. Nici nu-mi mai aduc aminte de cîte ori pînă acum, dascălii băcăuani, la fel ca și ceilalți, au amenințat cu înghețarea anului, cu greva generală, cu cîte și mai cîte. Au fost doar somații care, cu timpul, și-au pierdut din importanță, tocmai pentru că nici educatoarele, nici învățătorii, nici profesorii nu au știut să se țină de cuvînt. Nu și-au dus demersurile la bun sfîrșit, iar asta i-a costat.

Motivele pentru care cadrele didactice n-au izbutit să-i determine pe guvernanți să le ofere salarii decente sînt dintre cele mai diverse. Ar fi mai întîi faptul că dascălilor le-a lipsit solidaritatea de breaslă. S-au înscris în diverse sindicate, unii și-au văzut propriile interese, iar guvernanții au speculat breșele existente. Profesorii cu vechime s-au mulțumit că lefurile lor sînt mari și n-au mai dat importanță că cei mai tineri, colegi de-ai lor, n-au nici bani de autobuz să ajungă la școală. A mai fost, apoi, și comoditatea. Atunci cînd îți ajunge cuțitul la os, nu mai stai pe gînduri: faci tot ce trebuie ca să o duci mai bine. Dascălii, sau, mă rog, unii dintre ei, au preferat să-i lase doar pe unii colegi să iasă în stradă, fără să fi înțeles că războiul pentru o viață mai bună nu e doar a participanților la grevă, ci și al lor.
Poate că plătesc și datorită unei frici pe care o au salariații din acest sistem, în special cei mai vîrstnici. Crescuți și formați în vechiul sistem, unora încă le mai este frică de eventuale sancțiuni. Așa se explică, probabil, și faptul că nu toți ies în stradă să strige pentru drepturile lor. âi lasă pe alții, iar ei, aflați la ore, se consideră la adăpost. Fals, domnilor profesori!

Aici mai intervine în discuție un alt aspect. Mai marii inspectoratelor școlare continuă să se comporte, în anumite județe, ca niște dictatori. Personal, ideea de a le cere directorilor de grădinițe și școli să-i pună pe dascăli să semneze că sînt mulțumiți de salarii și că nu mai vor să facă grevă mi se pare poliție curată. Cu ce drept să ceri unui om așa ceva? S-ar putea ca cineva să fie mulțumit azi de programul avut și leafa pe care o primește, iar mîine să înțeleagă că, de fapt, s-a păcălit. în cazul dascălilor, aceștia ar putea descoperi peste ceva timp că mai au ceva nou în programă, că sînt obligați la niște activități în plus, și-atunci să ceară bani mai mulți. E absolut firesc să existe și atitudini de acest gen. Mă văd însă nevoit să spun, încă o dată, că tot profesorii sînt vinovați că nu iau poziție. Ei se mulțumesc să refuze să semneze, crezînd că-i suficient atît. Ei bine, nu e! Dovadă că sînt tratați fără un minim respect.e poliție curată. Cu ce drept să ceri unui om așa ceva? S-ar putea ca cineva să fie mulțumit azi de programul avut și leafa pe

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!