Crucificarea poetului…

Gheorghe CHIȚIMUȘ

… sau românii și geniul. Sau românii și criteriul valorilor în societatea noastră actuală. Și așa mai departe!… Cunosc flecari care dau tot felul de sfaturi și emit „judecăți de valoare” – și nu mă refer la acei flecari ce „taie frunză” la cîini, ci la persoane cu profesii și poziții importante. Eminescu era sfătuit de toată lumea cum să scrie poezie și despre ce să scrie în poezia sa. Și măturători de stradă îi dădeau sfaturi. Și oameni simpli, dar și prieteni importanți îi sugerau să scrie „pe înțelesul poporului”. Versul eminescian are, în multe cazuri, simplitatea versului popular, dar prin profunzimea acestui vers poetul este net diferit de un Alecsandri. în Franța – ca să revin la „sfătuitori” – lui Baudelaire nu-i sugera nimeni cum să scrie și despre ce să scrie. Noi avem, însă, un „talent” de felul aceluia la care se referea Platon atunci cînd îi acuza pe poeți că mint: mitologizăm. Mitologizăm îmbrăcămintea, mîncarea, telefonul, calculatorul, pixul și, bineînțeles, pe Eminescu. Dar Eminescu era viu – vorba lui Nichita Stănescu. Eminescu nu era prea înalt. Dimpotrivă. Nici prea fumos. Imaginile stilizate și diafane, precum cele ale Ligiei Macovei, dar și ale altora, au făcut din fizionomia eminesciană, dar și din persoana acestuia, un mit, un simbol, un fetiș, sau un fel de icoană. Mult mai important ar fi fost ca societatea românească să înțeleagă, de pildă, un vers precum cel cu „STOSUL” și cu „SCOSUL”. (Ce să scoată Occidentul din noi – cînd inculții noștri cu studii, dar și fără, se cred buricul pămîntului, și se mai cred superiori și francezilor, și americanilor și rușilor!)
Eminescu a fost, înainte de toate, un om ca toți ceilalți, dar și „ca lumea suntem noi”… așa cum este orice poet, fie el de geniu, de oriunde. Pe de altă parte, desigur, era o persoană deosebită. Se vede clar, atît în poezie, cît și în publicistică, în opiniile și atitudinile sale sociale, istorice, politice, mai ales pentru cel care și-l imaginează VIU, ca un om cu buletin, dacă vreți. Eminescu a fost un nonconformist, un revoltat. Nu puține erau cazurile cînd, în diverse discuții, ajungea să jignească sau să aibă comportamente de-a dreptul cinice și zeflemitoare față de interlocutori. Posteritatea românească ar fi avut de învățat multe din viața obișnuită a marelui poet. De pildă, astăzi, Eminescu este considerat ca înnoitor al limbii române. Pe vremea sa, însă, chiar și în perioada cînd își publicase principalele sale poeme, era foarte aspru criticat de către diverși oameni cu studii de lingvistică, oameni care îl acuzau, nici mai mult – nici mai puțin, că este un „stricător al limbii române”. Multă vreme după dispariția sa fizică „autoritățile competente ale învățămîntului românesc nu au luat în seamă aportul foarte important al poetului la dezvoltarea sintactică, stilistică și filozofică pe care acesta l-a adus limbii noastre”. âmi vine în minte o întrebare pe care mi-o pun și mie însumi, dar pe care o pun și multor confrați în ale scrisului: sîntem noi pregătiți, cei de astăzi, să primim în mijlocul nostru un foarte mare poet, chiar unul de geniu?! Dacă în fața noastră și-ar face apariția un astfel de creator, l-am recunoaște? Am suporta noi să vorbim la superlativ despre eventuala operă genială a unui astfel de om? Mai degrabă, cred eu, s-ar întîmpla ceva asemănător cu ceea ce istorisește Dostoievski: „Dacă Iisus și-ar face apariția astăzi printre noi, sigur ar fi crucificat iarăși”. Cu alte cuvinte, nouă, celor de astăzi, ne plac geniile, dar moarte. Din cauză că sufletele noastre sînt așa, sau aproape – ceea ce este cam același lucru. După părerea mea, în societatea românească actuală – cu toate libertățile și cu toate posibilitățile de informare de care dispunem – nu poate să apară o valoare umană și artistică de talia celui pe care îl sărbătorim. în treacăt. Pentru că, din păcate, noi, cei de astăzi, sîntem mai mult decît în întreaga noastră istorie: sîntem, adică, din cale-afară de trecători!…răși”.

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!