Investiție de un milion de euro, contestată

Administrator

O finanțare europeană a ajuns să fie contestată și să se ceară anularea ei. Deși toate comunele din județ aleargă după bani europeni, la Tamași, s-a ajuns în situația să se conteste eligibilitatea unui proiect. Totul a pornit de la o cerere de finanțare pentru asfaltarea unui drum comunal, contestată de Nicușor Alistar, consilier local independent în comună. Supărat pe modul cum a fost executată investiția, el a trimis o contestație la Centrul Regioanal SAPARD Iași, program prin care au fost alocați banii. La mijloc este vorba de un proiect de un milion de euro. Acesta cuprinde asfaltarea a 5,143 kilometri de drum, între localitățile Tamași și Horgești. Primăria din Tamași a scăpat și de contribuția la cofinanțare, deoarece asfaltarea drumului a fost considerată urgență din cauza inundațiilor din vara lui 2005. Așa că, pentru realizarea lucrării, Guvernul a alocat 25% din bani, iar restul provin de la europeni, prin SAPARD.

„Drumul duce pînă în poarta primăriței”

Nicușor Alistar și-a expus motivele în contestație. „Care este interesul economic, financiar, turistic pentru asfaltarea acestui drum? De la Tamași la Horgești se trece printre niște coclauri pe unde și-a înțărcat dracul puii! Dacă plouă, nici tancurile nu mai ies de acolo. Singurul motiv pentru realizarea acestui drum este că duce pînă în poarta primăriței. Și-a făcut ea acolo vilă și acum îi trebuie drum. Poate se justifica cheltuirea banilor dacă s-ar fi făcut un drum strategic, militar. Sînt alte nevoi în comună, decît acest drum. S-a făcut alimentare cu apă, dar nu există canalizări sau șanțuri săpate. Nu fac altceva decît să mai spele niște bani”, a declarat Alistar. El a precizat că legătura dintre municipiul Bacău și Horgești se poate face pe trei trasee, așa că nu se mai justifică cheltuirea milionului de euro pentru noul drum. Astfel, de la Bacău la Horgești se poate ajunge pe ruta Răcăciuni – Dieneț – Horgești, sau pe Buhoci – Bibirești – Horgești și Nicolae Bălcescu – Galbeni – Gioseni – Răcătău – Horgești.

Drumul este inclus în lista de urgențe

Conducerea Primăriei susține importanța modernizării acestui tronson de drum comunal. „Lucrarea va începe imediat ce vremea se va încălzi, în această primăvară. Este un contract cu Uniunea Europeană și nu poate fi anulat în baza unei sesizări aiurea, a unora care reclamă tot ce le cășunează. Proiectul este mai vechi, din 2002, a fost reactualizat și declarat eligibil, iar în urma inundațiilor din 2005 din comună a fost trecut de Guvern pe lista de urgențe, cu finanțare SAPARD. Proiectul este depus la Bruxelles, de unde vin banii, a trecut toate etapele legale, s-au verificat toate actele și totul a fost în regulă. Acolo sînt 168 de case și 780 de oameni, și nu îi poți lăsa să iasă din casă direct în noroi, trebuie făcut ceva pentru ei. Totul s-a făcut conform cerințelor europenilor și toate verificările au arătat că trebuie asfaltat acest drum. Contestațiile lui nu au aut nici un efect și programul merge înainte”, a declarat Viorica Donțu, primarul comunei Tamași. (Claudiu TĂNĂSESCU)gulă. Acolo sînt 168 de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.