În calendarul competițional al acestui an, Federația Română de Haltere organizează în municipiul Onești două competiții naționale de haltere. În perioada 27 februarie-3 martie se va desfășura Campionatul Național de haltere – tur calificări (seniori) și „Cupa României” (seniori), iar în perioada 26-30 iunie se va desfășura Finala Campionatului Național de haltere, seniori.
Halterofilii de la Clubul Sportiv Municipal Onești speră să obțină rezultate cît mai bune, care să le dea dreptul să evolueze la Campionatul european de haltere (seniori), ce se vor desfășura la Strasbourg – Franța în luna aprilie și la Campionatul Mondial de haltere (seniori) ce vor avea loc în localitatea Chang Mai din Thailanda, în luna septembrie. În anii trecuți, la aceste campionate europene și mondiale de haltere de la CSM Onești a participat halterofilul Sebastian Dogariu. Pentru acest an, antrenorii de haltere de la CSM Onești și-au propus să participe cu sportivi și la Campionatul european de haltere pentru juniori care se vor desfășura în localitatea Pavia din Italia. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.