Cele doua firme de constructii specializate in lucrari de infrastructura ale lui Dorinel Umbrarescu, Spedition UMB si Tehnostrade, se afla pe primele doua locuri intre primii zece competitori de pe aceasta piata. Clasamentul a fost facut de Ziarul financiar, cu date de la Registrul Comertului. Dorinel Umbrarescu a obtinut, anul trecut, un profit brut cumulat de 101,4 milioane de euro din domeniu, cu 10% mai mult fata de anul trecut. Companiile omului de afaceri bacauan au cistigat, in ultimii trei ani, de la Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania, contracte pentru reabilitarea de drumuri nationale. Cel mai mare este pentru reabilitarea DN 12 (Chichis – Toplita) si DN 15 (Reghin -Toplita), cu o valoare de 741 de milioane de lei (circa 180 de milioane de euro) si o lungime totala de 230,7 km, iar altul pentru reabilitarea DN 2D (Focsani – Ojdula) cu o lungime de 118,8 km si o valoare de 650 de milioane de lei inclusiv (peste 150 de milioane de euro). Dorinel Umbrarescu a decis sa fuzioneze, prin absorbtie, alte sapte firme pe care le detine cu sotia sa: Tehnostrade, Com-Axa, Drumuri, Auto Rom, A&R, Sped UMB si Tehno-Stone, iar noua firma va controla active cu o valoare de un miliard de lei de fuziune.
Spedition UMB a avut, in 2009, un profit brut de 56,9 milioane de euro, fata de numai 37,1 de milioane in 2008 (cu o dinamica de 53%), iar Tehnostrade a avut 44,5 milioane in 2009, fata de 55,6 milioane in 2008 (scadere de 20%).
In top, Costel Casuneanu, cu PA&CO International, se afla abia pe locul al noualea, cu 6,2 milioane de euro profit brut in 2009, fata de 12,9 milioane in anul precedent (cu o scadere de 52%).
Lasă un răspuns