Cel mai nou oraș băcăuan are și el veteranii lui

Administrator

Oneștiul și-a trecut, recent, în cartea de identitate o vîrstă rotundă, ca oraș: 50 de ani. în 1956 – 1957, la construirea și punerea în funcțiune a platformei industriale Borzești, a început să prindă contur și noul oraș. Deși sînt numai 50 de ani de atunci, puțini locuitori ai municipiului de astăzi pot vorbi despre acele începuturi. Unul dintre ei este inginerul George Gross, care, asemeni sutelor de absolvenți ai instituțiilor tehnice de învățămînt superior din anii ’50, a ajuns la Onești pentru ridicarea și punerea în funcțiune a platformei petrochimice. „Strada pe care locuiam în Onești – își amintește George Gross – era strada care ducea la gară. în capătul acestei străzi erau cîteva blocuri, toate vopsite în culori pastelate, dar din care nu puteai ieși în drum fără cizme de cauciuc în picioare. Știind că plimbările pentru orășenii de aici nu erau ușoare, țăranii veneau direct la blocuri cu lapte, ouă, zarzavat și chiar cu găini, dar pe care le dădeau la prețuri piperate”. Pentru toți cei care veniseră aici, Oneștiul era „orașul viitorului”. Construcțiile se înălțau rapid, strada principală a fost asfaltată, devenind „magistrală”, apoi „magistrala 1”, Bulevardul Republicii, pentru că a apărut și cea de a doua, Bulevardul Oituz, căutate zilnic ca loc de plimbare.

Un oraș cu oameni veseli

S-au construit numeroase magazine, piața agroalimentară, un cinematograf, apoi altul, iar în apropierea gării vechi s-a înălțat o gară modernă, cu pereții numai din sticlă. „Aproape de gara nouă – își mai amintește George Gross – era chiar centrul vechiului tîrg Onești, cu cîteva prăvălii încă în picioare, iar în depărtare, la capătul unor drumuri desfundate, se vedea singura biserică din zonă. Pe dealurile din jur erau foarte multe vii și acesta era, poate, motivul pentru care în Onești dădeai des peste oameni veseli. Era o adevărată plăcere să intri în localurile cu nume aproape predestinate atmosferei de bună-dispoziție, «Rîndunica» sau «Doina». La unele restaurante plăteai doar o singură dată vinul și puteai să bei și să stai cît vrei. în Onești, pe vremea aceea, se cîștigau bani buni și nu aveai unde-i cheltui. Dacă voiai să-ți cumperi un televizor ori un frigider, trebuia să mergi la magazine mai mari, din Bacău ori din București”.
Spre întreprinderile de pe platforma Borzești – spune Gerorge Gross – se circula, în anii ’50, cu camioanele de șantier. Pe platformă, tot ce se monta era, de regulă, din URSS. Se spunea că sînt cele mai avansat utilaje tehnologice din lume. Cînd a pornit, însă, Combinatul Chimic Borzești, Chimcomplexul de astăzi, mirosul de gaze umplea instalațiile chimice, dar se simțea și în oraș. Se spunea despre Onești că este al doilea după cel mai poluat oraș din Europa, Amsterdamul. însă oamenii s-au obișnuit cu atmosfera, iar dacă la început mulți făceau naveta, cu timpul toți au prins rădăcini aici. Ei au văzut cum a crescut orașul, acum modern și cochet, în care singurele vestigii ale fostului tîrg mai sînt biserica Sf. Nicolae, gara veche, dezafectată, și cîteva clădiri. (Ion MORARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.