Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” din Onești a lansat, în această săptămînă, noul său site, www.dcantemir.ro. Site-ul a fost realizat de Cosmin Nistor, absolvent al acestui colegiu, actualmente student la Facultatea de Telecomunicații din București, și este întreținut de doi elevi din clasa a XII-a, Iulian Drug și Silviu Iulian Spoială, sub îndrumarea profesoarei Laura Agapin. Pe site sînt prezentate proiectele și programele în care sînt înscriși elevii Colegiului oneștean, 15 la număr. Alături de Acordul de colaborare cu Liceul „Ion Creangă” din Chișinău, pe site se găsesc și programele „Adolescența fără riscuri”, „Leonardo”, „Spring Day”, „Europe – School”, „Join Multimedia” și altele. Un fapt deosebit ce distinge acest site de altele este dat de „pagina absolvenților”, elevii care învață acum la Colegiul „Cantemir” avînd posibilitatea de a interacționa cu absolvenții săi.
Site-ul Colegiului Național „Dimitrie Cantemir” din Onești este unul modern și are în vedere și managementul acestei instituții de învățămînt. Directorul colegiului, Emilia Boghiu, ne-a declarat: „Școala, ca formă de educație, trebuie să aibă în egală măsură simțul proximității și al orizontului deschis. De aceea, orientăm procesul instructiv spre formarea de competențe care să permită elevului adaptarea cît mai rapidă la condițiile lumii moderne”. Ultima dovadă a unui management deosebit este că, în decembrie 2006, Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”din Onești a fost premiat cu 10.000 de lei noi la Gala directorilor, organizată la București de Ministerul Educației și Cercetării. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.