Asirom Vienna Insurance Group a platit, miercuri, 21 iulie, clientilor sai din comuna Saucesti care au fost afectati de recentele inundatii, despagubirile la care aveau dreptul. La intilnirea cu clientii au venit directorul general al companiei, Mag. dr. Boris Schneider, presedintele Consiliului de Administratie, Ovidiu Vadean, director de Daune, Gheorghe Carlan, directorul sucursalei Bacau a Asirom, si primarul comunei Saucesti, Costinel Manea. Despre acest eveniment a avut amabilitatea sa ne vorbeasca domnul Boris Schneider.
– Domnule director, ati venit personal sa faceti, clientilor dumneavoastra, platile pentru daunele constatate. Se pare ca incepeti o adevarata campanie in acest sens si, in zilele urmatoare, veti fi si in alte zone calamitate.
– Pentru mine este foarte important ca, atunci cind se intimpla ceva, sa actionam foarte repede, pentru ca oamenii au nevoie de bani pentru reparatii la casele lor. Numai astfel putem vorbi de o asigurare de calitate. La Saucesti, cred ca in mai putin de o jumatate de ora am platit, personal, clientilor nostri, aproximativ 150.000 de lei (1,30 de milarde de lei vechi). Dar, noi avem, pina acum, circa 800 -1.000 de dosare de daune dupa inundatii in toata tara si vom fi in mai multe sudete. Insa, la Saucesti a fost cea mai grea situatie. In total, vom plati, in zilele urmatoare, circa 18 milioane de lei. Vrem sa o facem foarte repede si corect.
– Locuitorii comunei Saucesti au mai trecut prin momente grele la inundatiile din anul 2008. Dumneavoastra i-ati asigurat impotriva distrugerii locuintelor si atunci. Cum a evoluat mentalitatea oamenilor, de atunci incoace? A crescut numarul politelor de asigurare, intelege lumea mai bine rolul politei de asigurare?
– Oamenii incep sa inteleaga pas cu pas ce insemana o asigurare de bunuri. Pina acum accentul era pus de ei mai mult pe asigurarea de automobile, de exemplu, care sint obiecte scumpe, dar nu se gindeau absolut deloc sa-si asigure si cealalta parte din averea pe care o au, in special locuintele. Or, o astfel de asigurare mi se pare cea mai importanta, pentru ca oamenii nu sint foarte bogati sa-si permita pierderi foarte mari, iar pentru o casa un om poate munci si cite zece ani. Polita de asigurare a bunurilor ii poate recompensa in cazuri de distrugere a bunurilor.
Judetul Bacau a fost afectat cel mai mult
– Spuneati ca situatia din judetul Bacau vi se pare mai grea decit in alte zone, dupa inundatiile din acest an. Unde ati platit cele mai mari sume?
– Si in alte zone sint destule probleme. Asirom a fost aproape de oameni insa, pentru ca sintem un partener serios si corect. In plus, sintem o companie cu bani, care face parte dintr-o mare familie de pe aceasta piata, Vienna Insurance Grup, cea mai mare din Europa Centrala si de Est. Eu cred ca romanii au constientizat, deja, cit de important este sa fii asigurat. Cele mai mari sume platite acum de noi au fost in judetele Bacau si Suceava.
– Occidentalii trec drept niste oameni chibzuiti, pentru care asigurarile de orice natura sint lucruri obisnuite. Intre Austria si Romania este, inca, o mare diferenta, o problema de mentalitate, probabil. Sint, insa, si austrieci care nu inteleg rostul politei de asigurare? Cum in Germania, de exemplu, am aflat ca sint oameni care inca mai construiesc in zone inundabile.
– Sint. Dar forte putini. De obicei, casele noastre sint construite cu credite bancare, iar acordarea de credite este insotita, de obicei, si de asigurarea bunurilor pentru care se dau banii. In Germania, ca si in Austria, sint zone cu risc mare de inundatii, pe malul Dunarii sau chiar in zonele de munte. In astfel de zone este greu de incheiat o asigurare impotriva dezastrelor naturale, dar acolo statul sau comunitatile locale au investit mult in construirea de diguri sau de alte sisteme de protectie. Insa, cel putin in Austria, constructiile se fac numai cu aviz din partea autoritatilor locale, iar pentru zonele cu risc nu se dau avize. Dar, sa nu uitam, fenomenele naturale sint, uneori, imprevizibile si oriunde pot aparea calamitati, cum s-a intimplat in Polonia, in Romania sau in Austria in acest an. Oricum ar fi si oriunde, pentru asigurarea bunurilor si a vietilor noi sintem mereu aproape.
Formula sanatoasa: asigurari obligatorii plus facultative
– Asirom nu face parte din PAID – Pool-ului de Asigurare Impotriva Dezastrelor Naturale din Romania. Iar acest tip de asigurare a devenbit obligatorie, prin lege. Este vorba de o anume strategie a companiei de a sta in spate?
– Conditiile oferite de acest Pool nu sint suficient de atractive pentru noi. Decizia de a nu intra in pool a fost luata la Viena. Noi avem un parteneriat in acest sens, dar credem ca riscurile asigurate prin aceasta forma obligatorie este foarte limitat. Cred ca o combinatie intre asigurarea obligatorie si o asigurare facultativa de bunuri ar fi o formula sanatoasa.
– Aveti o experienta de peste 25 de ani in domeniul economico – financiar si asigurari. Din anul 1999, ati lucrat la prestigiosul Grup WIENER Staedtische, pe diverse functii de conducere, printre care si pe cea de coordonator pentru Europa de Sud-Est, iar din anul 2005 conduceti Asirom VIG. Vorbiti bine limba romana si va vad foarte afectuos cu romanii.
– Inima mea este daruita Romaniei. De altfel, chiar am o legatura de suflet cu Romania, pentru ca strabunica mea a locuit, o perioada, in Galati. Am lucrat in mai multe tari, dar aici este inima mea. Si, apoi, sint si consulul onorific al Romaniei la Viena. Provin dintr-o familie de finantisti si de militanti: tatal meu a fost directorul cunoscutei banci Kreditanstalt, iar fratele meu este presedintele Confederatiei Austriece a Sindicatelor OEGB. Si eu am fost consilier in zona de razboi Kosovo, iar acum duc, cu mine insumi, o lupta, pentru ca sint austriac, dar lupt pentru Romania.
Lasă un răspuns