Ascensiuni duhovnicești

Adevărata libertate

• Moralitatea și spiritualitatea – expresii ale trăirii în Hristos și slujirii aproapelui n Trăirea dogmei creștine n Duhul Sfînt – izvor de forță spirituală și morală

Trăirea dogmei creștine este, în același timp, moralitate și spiritualitate. Spiritualitate – pentru că îl îndreaptă pe om pe calea sfințeniei, a desăvîrșirii, a frumuseții pe care o avea la început; moralitate – pentru că trăirea interioară începe a se manifesta în afară cu repercusiuni sociale pe măsura trăirii noastre interioare. Mîntuirea este, deci, condiționată de o permanentă înnoire a vieții și a conștiinței atît din interior, cît și din exterior. Spiritualitatea și moralitatea în teologia creștină se susțin reciproc. De vreme ce teologia este vederea lui Dumnezeu și cel ce vede pe Dumnezeu este curat cu inima (Matei 5,8), spiritualitatea autentică, alături de teologia autentică, este imposibilă fără katharsis, purificare. Nu poate fi teologie adevărată fără angajare personală pe calea sfințeniei; de aceea adevărații teologi sînt sfinții. Cooperarea noastră cu harul pe calea acestei vieți atotcuprinzătoare susținută de spiritualitate și moralitate, cere o neîncetată convertire a noastră în deschiderea inimilor noastre spre iubirea lui Dumnezeu, în totala transfigurare a vieților noastre prin penetrarea Sfîntului Duh.
Cunoașterea spirituală se realizează tot prin muncă, prin fapte. Poate să fie o cunoaștere spirituală care ține de memorie, de inteligență, de puterea de pătrundere a spiritului, care se dobîndește prin studiu. Există și o cunoaștere spirituală care ține de credința în Dumnezeu și care se obține prin efortul virtuții. în amîndouă este prezentă puterea Duhului Sfînt, Cel ce pe toate le lucrează în noi și cu noi cînd parcurgem drumul despătimirii, ajutîndu-ne să găsim în poruncile Sale sensul adevărat al existenței, pentru că „virtuțile înseși sunt opera lui Dumnezeu. în fiecare virtute e o parte din tăria Lui spirituală coborîtă la nivelul trebuințelor noastre. Pe măsură ce urcăm spre El ni se face tot mai simțit. Virtuțile sunt întinderile noastre spre Dumnezeu, dar aceste întinderi nu se fac fără coborârile Lui la noi”.
Mîntuirea nu se poate realiza fără cele două mari dimensiuni ale unei vieți desăvrșite: spiritualitatea și moralitatea pe care omul trebuie să și le însușească și să țină la ele ca la bunul cel mai de preț, căutînd să le păstreze, să le dezvolte, să le aprofundeze, deoarece între ele există o legătură strînsă, intrinsecă, organică. în esență, moralitatea – concretizazre a spiritualității -, este bazată pe însușirea a cît mai multor virtuți, fiecare virtute făcîndu-se, la rîndul ei, izvor de fapte bune. Fapta bună fără slujirea efectivă a semenului e lipsită de conținut.
Spiritualitatea și moralitatea autentică sînt în legătură directă și cu libertatea morală. Deci, nu cu libertatea de a face orice, ci cu libertatea de a face binele, căci binele este parte constitutivă a omului. Dumnezeu l-a făcut pe om bun. Binele, fiind de origine divină, dar și în firea omului, cere ca adevărata libertate să fie predarea voinței și a vieții noastre lui Dumnezeu și nu în înlănțuirea de patimi. (Va urma). (pr. prof. dr. Constantin LEONTE) ură directă și cu libertatea morală. Deci, nu cu libertatea de

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!