Nu toate chinezoaicele vor să plece acasă. Negocierile din ultimele zile cu angajatele din China de la societatea „Wear Company” au prins să descîlcească situația. „Pînă acum au semnat contractul de muncă 130 de chinezoaice, iar conducerea societății spune că vor mai semna și altele. Acestea rămîn la firmă să muncească. Cele care nu vor semna, vor fi duse înapoi, în China”, ne-a declarat Angela Bogea, vicepreședintele Consiliului Județean Bacău. Cristina Curpănaru, adminsitratorul societății se ocupă, în același timp, de procurarea biletelor de avion pentru muncitoarele care doresc să se întoarcă acasă. „Transportul chinezoaicelor la Aeroportul «Henry Coandă» se va face eșalonat, în funcție de cum se găsesc biletele. Zilnic, voi primi o listă cu numărul muncitoarelor care vor fi îmbarcate spre aeroport, pentru că cei de la Ambasada Chinei m-au rugat să îi informez și pe ei”, a precizat vicepreședintele CJ Bacău. La „Wear Company” continuă discuțiile cu restul de 354 de chinezoaice. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.