Campanie antidrog în liceele din Bacău

Administrator

Știind că tentația este foarte mare pentru tinerii din ziua de azi, Centrul Anti-Drog a început o campanie împotriva consumului de astfel de substanțe, acțiune ce se va desfășura în 22 din cele 36 de licee ale județului Bacău. Numele proiectului este „Liceul tău anti-drog”, și este realizat cu ajutorul elevilor membri ai centrului.
în Colegiul Național „Vasile Alecsandri” s-au ținut ore interactive, au fost prezentate filmulețe cu și despre efectul nociv al consumului de droguri asupra organismului și psihicului.
De asemenea, s-a vorbit despre tipurile de droguri existente, și anume droguri licite (legale) și droguri ilicite (ilegale). Din prima categorie fac parte țigările și alcoolul, care după vîrsta de 18 ani pot fi consumate în voie. în rîndul drogurilor ilicite se află canabisul, cocaina, heroina, ecstasy și altele. Deși se crede că în Olanda consumul de droguri este legal, puțini știu că de fapt este doar tolerat. Adică, cei care vor să fumeze marijuana, pot să o facă doar în anumite localuri și în anumite cantități, avînd nevoie de carnet de consumator.
Ceea ce e mai puțin cunoscut în țară este faptul că și cînepa de la noi este considerată a fi tot un drog. De aceea, e bine de știut că transportul acesteia în cantități mari poate creea probleme.
Membrii Centrului Anti-Drog, copii cu vîrste cuprinse între 15 și 18 ani, au stat la dispoziția elevilor din Alecsandri, pentru a le răspunde la eventuale întrebări și pentru a clarifica unele lucruri. Au fost mai mult decît bucuroși să discute cu ceilalți pentru a le deschide ochii și pentru a le da argumente împotriva consumului de stupefiante.
Poate părea ireal, însă există foarte mulți adolescenți dependenți de astfel de substanțe. în primul rînd, să ne gîndim la fumatori. Aceștia vor avea cu siguranță probleme de sănătate grave. Tutunul este considerat a fi pe locul patru în rîndul cauzelor deceselor. Niciodată nu știm cînd putem muri… se poate întîmpla oricînd într-un accident stupid. De ce să ne mai complicăm și noi existența, grăbind lucrurile? Merită oare să ne riscăm viața doar pentru că „e la modă” să fumăm? Eu tind să cred că nu… (Alexandra CICEU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.