Peste mai puțin de o săptămînă ne vom bucura de lungi dimineți de somn, de ore întregi petrecute prin baruri cu prietenii sau consumate în fața calulatorului. Acestea sînt, în mare, bucuriile vacanței, la care am mai putea adăuga lipsa temelor sau a observațiilor profesorilor. Prin această vacanță, ce va începe pe 3 februarie și va dura pînă pe 12, se va pune punct primului semestru al anului școlar 2006 – 2007.
Această ultimă săptămînă de școală reprezintă un prilej unic pentru a ne mări mediile, pentru a ne revizui relațiile cu profesorii noștri sau pentru a nu mai aduna noi absențe. Acest semestru a fost foarte tensionat datortită apariției variantelor cu subiecte pentru Bac. La aceste variante s-au adunat și nelipsitele lucrări, care nu vor să iasă din circuitul învățămîntului românesc. Se pare că unii profesori, deși emit pretenții europene, nu vor să propună proiecte elevilor, de aceea singura evaluare scrisă rămîne lucrarea de control. Au fost „săptămîni de masacru” și nenumărate „nopți albe” susținute de căni de cafea. Din păcate, materia „ne va urmări” și în semestrul al doilea. însă, odată cu începerea celui de-al doilea semestru, vor începe și alte provocări pentru elevi, respectiv olimpiadele școlare. Luna februarie va purta pecetea olimpiadelor municipale, martie a celor județene, iar aprilie va fi luna învingătorilor, a elevilor calificați pentru națională. Dacă este să luăm în considerare și aceste aspecte, pentru mulți elevi, această vacanță va fi de fapt una de studiu. Acest lucru nu ar trebui să ne mire, ntrucît rezultatele remarcabile nu se obțin decît prin muncă susținută, iar adevărații olimpici nu iau niciodată vacanță cu adevărat. Apoi, greu de crezut sau nu, nici pentru unii profesori această vacanță nu va oferi răgaz de odihnă, căci vor fi ocupați cu pregătirea viitorilor olimpici. Dar pentru cei epuizați de nenumăratele ore de curs, de profesori agitați sau de pauze mult prea scurte, vacanța va fi una prin definiție destinată odihnei. însă ce e prea mult strică, iar acest „somn al rațiunii” va fi completat de petreceri zgomotoaze, de majorate pline de entuziasm sau de nopți de lectură. Se pare că vacanța are diferite definiții, așa că depinde doar de voi să decideți modul în care v-o veți petrece. Vă veți număra printre viitorii olimpici sau printre petrecăreți?! (Silvia URSU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.