Pădure, dragă pădure!…

Eugen VERMAN

Am aflat, cu tristețe, că spre sfîrșitul anului trecut, în Camenca, o barieră ce ducea spre pădure a fost distrusă de către indivizi, probabil, din satul respectiv. Asta, sub ochii pădurarului, polițistului și jandarmului. Ceea ce îmi spune, mai cu seamă, că infractorii erau în număr mare și foarte violenți. Bariera respectivă era montată acolo ca să nu-i lase pe hoții de pădure să taie și să fure. Satul Camenca face parte din comuna Brusturoasa, locuri binecuvîntate, altădată, cu păduri ce străjuiau Trotușul și înobilau munții și dealurile din zonă. în fapt, toate așezările de pe Valea Trotușului, de cum urci de la Comănești spre Ghimeș, sînt, sau mai bine zis erau înzestrate cu păduri întinse care alimentau, altădată, marele Combinat de Industrializare a Lemnului din Comănești și nu numai. Acum, Combinatul nu mai există, sau dacă mai există ceva e doar umbra lui, după cum mari suprafețe pe care au fost pădurile par a fi fost lovite de o boală necruțătoare.
Nu cu prea mulți ani în urmă – după revoluția din ’89 – eram chiar la Brusturoasa, era vară și o ploaie torențială măturase o bună parte din comună, și discutam cu fostul viceprimar de atunci despre calamitate și cauzele ei. Eram chiar la marginea unei coline despădurite și omul acela înalt și simpatic îmi explica „pe viu” cum picăturile de ploaie sînt oprite de arbori și apa se împrăștie uniform pe mari suprafețe fără a distruge. „Pădurea, îmi spunea omul acela, e ca un uriaș burete care la orice ploaie se îmbibă cu apă. Ei bine, buretele acesta lasă apa să ajungă la sol în mod uniform și, în același timp, îl și protejează, iar seceta e exclusă…” . Cu o vădită tristețe în glas, bărbatul, privind spre dealul golaș plin de cioturi ca niște soldați căzuți în luptă, a continuat: „Vedeți ce-au putut să facă oamenii…? Au jefuit, pur și simplu, pădurea! Și acum, cînd pădurea nu mai există, căderile din cer s-au revărsat în puhoaie asupra satului și a oamenilor. Și uitați-vă ce s-a putut întîmpla…!”. Venisem la Brusturoasa tocmai pentru a scrie despre inundațiile care avuseseră loc cu o zi înainte distrugînd drumuri și case și pășuni întinse.
… Au trecut de atunci, cred, cel puțin zece ani. Gîndeam că fenomenul defrișărilor ilegale e lichidat sau, măcar, în scădere. Dar iată că știrea aceasta privind întîmplarea de la Camenca mă contrazice dureros. Distrugerea pădurii continuă. Și nu numai la Brusturoasa. întreaga vale a Trotușului și-a pierdut o mare parte din măreția ei. Sute și sute de hectare de pădure au fost rase de pe suprafața pămîntului. Discutam, cu o altă ocazie, cam tot cu vreo zece ani în urmă, cu un mic patron dintr-un sat din comuna Agăș, care avea un gater și făcea scînduri și le exporta într-o țară arabă. Omul acela era hotărît ca atunci cînd îi va fi retrocedată suprafața de pădure la care avea dreptul, s-o „taie” și s-o „depoziteze” în perimetrul „fabricii” sale, deoarece era convins că atunci „cînd vin ceilalți la putere s-ar putea să mi-o ia înapoi…”. Mentalitatea aceasta – izvorîtă din condițiile de viață, din lipsa de cultură, dintr-o anume încrîncenare vizavi de lege – a făcut ca locuri altădată vibrînd de sănătate naturală să arate acum, cum mai spuneam, ca după un cataclism… Drama mare e că ritmul reîmpăduririi e foarte lent. Dacă, înainte, plantarea de arbori era o adevărată sărbătoare la care participa tot satul, acum lucrul acesta e făcut doar de angajații din Silvicultură. Cînd spun „înainte” mă refer inclusiv la perioada dintre cele două războaie. Nu știu dacă la Ocolul Silvic din Livezi mai există pe holul instituției fotografia aceea de epocă pe care eu o priveam cu încîntare și interes de cîte ori ajungeam acolo. E vorba de o fotografie de prin anii ’30 ai secolului trecut, cu un mare grup de oameni – preotul, primarul, învățătorul, toți în mijloc, și o mulțime de săteni, între care mulți copii – fotografie făcută imediat după ce cu toții participaseră la plantarea de arbori în locurile golașe din pădure. Da, nu pot uita imaginea aceea, atît de expresivă și atît de omenească! Acum, cu toate eforturile, aș zice eroice, ale silvicultorilor, distrugerile sînt atît de mari încît e foarte greu, dacă nu imposibil, să fie refăcut ce s-a stricat de către inconștiența și reaua credință ale celor care încalcă legea. Ceea ce s-a întîmplat la Camenca e un semnal – din cîte, oare ? – că nu peste mulți ani Natura se va răzbuna cu urmări și mai cumplite. toate așezările de pe Valea Trotușului, de cum urci de la Comănești spre Ghimeș, sînt, sau m

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!