Ful de ași la Bacău

Administrator

Lansarea, la Bacău, a cărții politologului și profesorului Virgil Măgureanu, „Sociologie politică”, a adunat, în aula sălii de conferințe a societății Agricola, un numeros grup de intelectuali, profesori, oameni de afaceri, politicieni și ziariști. Oaspeții au făcut coadă la autografe, iar printre ei s-a numărat și Viorel Hrebenciuc. Un alt oaspete surpriză a fost Cozmin Gușă, care, însă, a ratat lansarea și a mai prins doar gustările de la cocktail.

Cartea a fost prezentată de vicepreședintele Consiliului județean Bacău, Victor Mitocaru, de profesorul universitar Ștefan Munteanu și de Ana Maria Dragotan, doctorand în sociologie juridică la facultatea de sociologie la Universitatea București. Cartea adună cursurile predate de profesorul Măgureanu în mediul universitar pe parcursul ultimilor ani, studii revizuite, îmbunătățite și adunate într-un adevărat tratat de sociologie politică. Tema abordată de profesor nu este una nouă pentru el, politilogia fiind domeniul care l-a subjugat de la prima carte pe care a tipărit-o, cu circa 30 de ani în urmă. Ideea de bază a cărții este că înțelegrea fenomenelor politice, pe orice plan, național sau internațional, necesită instrumente specializate și o abordare globală sistematică.
Prezentarea cărții, publicată de Editura „Rao”, a respectat nivelul academic căruia îi aparține, dar a fost succintă și la obiect. „Cartea – a opinat Victor Mitocaru – ocupă un loc în cultura română care trebuia umplut. Care în tradiția discursului politic românesc este binevenită. După ’89, noi, cei din provincie, l-am perceput pe autorul cărții ca pe un om intrat în servicii oarecum specializate. Și am pierdut din vedere că la baza implicării domniei sale stă, de fapt, profesorul, cel care organizează ideile, cel care luptă cu anumită entropie, care pune în fața elevului sau studentului un anumit fel de discurs. Or, acestea, cred că sînt pregătite mult mai din vreme”. Ana Maria Dragotan a observat că percepția omului de rînd, a populației, în general, a scăzut în ultimul timp. Comentatoarea a abordat, pe scurt, cîteva dintre temele cărții, referitoare la percepția politicului, a tarelor societății contemporane, generate de politic. „Se naște întrebarea care este oferta specialiștilor pentru politicieni – a spus Ana Maria Dragotan. Conflictul este mediul în care fiecare tinde să aducă în primul plan propria sa vocație. Cartea răspunde la asemenea întrebări”. Profesorul Ștefan Munteanu, cu formație de frilozof și literat, a abordat apariția editorială din perspecriva cărturarului, mai întîi, de la percepția fizică a acesteia. „De aceea, am citit cu mare atenție cartea, m-am interesat și de părinții ei, de ce se întîmplă cu sociologia și viitorul ei”. Profesorul Munteanu a jucat rolul de „student” în fața auditoriului, pentru a spune ce a înțeles din această carte. Ștefan Munteanu nu a omis să facă apel, pentru aceasta, la clasicii pe care îi iubește și, robit de Eminescu, a plimbat subiectul și prin scrierile poetului depre sociologie și politologie. Virgil Măgureanu a făcut scurte referiri la aceste comentarii și a anunțat că va ține cont de ele la viitoarele apariții pe care le va semna. „Multe dintre capitolele cărții – a spus profesorul – sînt inspirate din lungile confruntări pe care le-am avut, de-a lungul anilor, cu studenții și poate că cele mai fertile idei de acolo vin”. Virgil Măgureanu nu a rămas dator nici la întîlnirea de ieri unor curioși și a făcut o precizare pe care mulți o așteptau: cît i-a dat directorul SRI Măgureanu profesorului Măgureanu. „Profesorul – a spus Virgil Măgureanu – poate a dat ceva directorului. Directorul, însă, nimic”.

Surprize „grele” la eveniment

Evenimentul de ieri a adunat laolaltă, pe lîngă figuri cunoscute ale
vieții publice din Bacău, și cîteva personalități-supriză. Primul care a
intrat în scenă, cu o mică întîrziere față de ora stabilită, a fost Viorel
Hrebenciuc. Apariția sa în sala de conferințe a Agricola Internațional
a stîrnit rumoarea și a atras privirile și atenția auditoriului, ce tocmai
fuseseră acaparate de un discurs. A fost întîmpinat cu un salut amical
de către Virgil Măgureanu, care l-a invitat prin gesturi să ia loc în
primele rînduri. Deputatul PSD și cei doi însoțitori ai săi au preferat,
însă, locurile din ultimul rînd. Hrebenciuc a avut ocazia să se salute
cordial cu profesorul Măgureanu după ce a stat la coada pentru
autografele oferite de acesta pe propria lucrare, dar și la cocktailul
ulterior. Volumul s-a vîndut la prețul de 400.000 de lei și a fost cumpărat de majoritatea celor prezenți. Atmosfera s-a animat și mai mult cînd ecologiștii prezenți la eveniment i-au făcut lui Hrebenciuc oferta să adere la mișcarea lor. Acesta a spus că nici nu se pune problema, fiindcă, oricum, el „este prin structura sa un ecologist”. „Mi-a făcut și Gigi Becali o ofertă să trec la PNG, sub pretextul că PSD ar fi sub partidul său în opțiunea electoratului. I-am răspuns că atunci cînd ne vor depăși în sondaje, voi trece la PNG”, ne-a declarat, mai tîrziu, Viorel Hrebenciuc.
O altă supriză a fost apariția deputatului independent Cozmin Gușă,
președintele Partidul Inițiativa Națională, care a venit la Bacău pentru
a-i întîlni pe reprezentanții partidului pe care îl conduce. El a ratat,
însă, lansarea propriu-zisă, și s-a mulțumit doar cu gustările și
atmosfera de la cocktail. âmbrăcat non-conformist, în blugi și tricou
roșu-albastru, el s-a întreținut cu Virgil Măgureanu și cu majoritatea
celorlalți invitați, inclusiv cu Viorel Hrebenciuc, fostul său coleg de
partid, cu care s-a pupat amical. (Petru DONE, Ovidiu PAULIUC)u anumită entropie, care pune în fața elevului sau studen

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.