Senatorul Radu Cătălin Mardare, membru al PSD, fost prefect al județului, a fost ales să candideze pentru funcția de parlamentar european. „Radu Cătălin Mardare este propus de Organizația Județeană Bacău a Partidului Social Democrat să fie candidatul județului pentru Parlamentul Europei”, a declarat Gabriel Vlase, președintele executiv al Județenei PSD Bacău. Nominalizarea senatorului Mardare pentru a candida pe listele de parlamentari europeni din partea Bacăului este însă doar un prim pas. El va intra în competiție cu ceilalți cinci candidați ai Regiunii Nord-Est, din care face parte județul nostru. „Fiecare județ din cele șase ale Regiunii Nord-Est își va propune un candidat. Dintre aceștia se va alege cel cu șansele cele mai mari, care va fi apoi pus pe listă pe un loc eligibil. Va fi o competiție și se va alege care dintre ei este cel mai bun”, a precizat Gabriel Vlase. Radu Cătălin Mardare a acceptat provocarea lansată de colegii lui social-democrați. „Am fost de acord să candidez. Va trebui să o luăm însă pas cu pas, să îmi pun și eu la punct o strategie. Vom fi audiați de o comisie din cadrul partidului și totul va depinde de negocierile care vor avea loc între județele din Regiunea Nord-Est”, a declarat Radu Cătălin Marade. în cazul în care el va reuși să acceadă în Parlamentul European, strategia social-democraților băcăuani va trebui să se schimbe pentru alegerile locale din 2008. Radu Cătălin Mardare era în cărți pentru o eventuală candidatură la funcția de primar al municipiului Bacău. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.