Elevii Scolii „Spiru Haret” din Bacau petrec, in perioada 9-11 august, citeva ore pe zi, intr-un mod inedit, in „Eco-Camp”-ul din Parcul Cancicov. Pentru al doilea an consecutiv, Peace Corps Romania, reprezentata la nivel local de voluntarul american Megan Hopper, in parteneriat cu Agentiile Regionala si Locala pentru protectia Mediului Bacau deruleaza un program de vacanta pentru elevii din municipiul Bacau, „Eco-Camp”, prima parte debutind in cursul zilei de ieri, cu scolarii de la „Spiru Haret”. Pe parcursul a trei zile, acestia, dar nu numai, sint asteptati in Parcul Cancicov, pentru a dezbate in natura, sub coordonarea organizatorilor, subiecte despre natura: „Apa”, „Pamintul”, „Mediul si noi”. (M.R.)
tegresi a zis
Speranta
In speranta ca acest scurt comentariu va ajunge unde trebuie incerc in cateva cuvinte sa atrag atentia asupra pericolului care reprezinta exploatarea de la Roria Montana a aurului cu ajutorul cianurilor.Ceanurile patrunse in sol sunt foarte periculoase la acestea se adauga si mercurul care peroduce leziuni grave cerebrale cu tulburari in dezvoltarea sistemului nervos tulburari de memorie ,atentie etc Tulburari imunitare cu cresterea numarului de imbolnaviri pielea are un aspect tigrat.Copii dar si adulti cu leziuni cerebrale sunt debili mintali necesita ingrijiri speciale.Scaderea imunitati necesita cheltuieli uriase cu medicamente, spitalizare.Ma intreb suntem mai prosti ca cei din Guatemala , Peru , Simpacapa care se straduiesc sa inchida astfel de mine.Parerea poporului nu trebuie loata i8n considerare deoarece poporul nu poate decide in astfel de probleme .Este necesar sa se pronunte Academia Romana si institutele de igena..Veniturile oferite poate ca nu reprezinta nici 10 % fata de cheltuielile ulteriarepentru ingrijirea unor debili mintali sau a altor persoane cu defecte imunologice etc