La Sala de Lectura Fond Documentar si de Patrimoniu a Bibliotecii Judetene „C.Sturdza” din Bacau are loc, in perioada 1-18 septembrie, o expozitie de periodice realizata de bibliotecarul Iuliana Lucaci, cu ocazia implinirii a 65 de ani de la reaparitia, in 1947, a uneia dintre cele mai importante publicatii de cultura din tara noastra, „Revista Fundatiilor Regale”. In cadrul expozitei, vor fi prezentate 160 de numere din colectia acestei reviste, care cuprinde perioada 1934-1947. „Revista Fundatiilor Regale” a fost o publicatie lunara de literatura, arta si cultura generala, care s-a constituit la initiativa regelui Carol al II-lea si a aparut in doua serii: prima intre 1934-1945 si a doua, intre 1945-1947. Primul numar a aparut in luna ianuarie 1934, sub conducerea unui comitet de directie format din I.Al.Bratescu-Voinesti, Octavian Goga, Dimitrie Gusti, Emil Racovita, Constantin Radulescu Motru, Ion Simionescu, avind ca redactor-sef pe Paul Zarifopol si secretar general de redactie pe Radu Cioculescu. Despre aceasta revista ne aminteste criticul si istoricul literar Nae Antonescu in ultima sa carte, intitulata „Revista Fundatiilor Regale- Monografie”, aparuta in 2006: „Cea mai insemnata revsita de cultura a deceniului al patralea al veacului trecut a debutat in anul 1934 in mod cu totul ciudat: nu a publicat nici o poezie, eveniment mai putin obisnuit care totusi a fost recuperat pe parcursul aparitiei revistei”, dupa care scriitorul ne prezinta cronologic aparitiile in paginile revistei, dar si personalitatile de marca din perioada interbelica care au construit arhitectura revistei: deschizatorul de drum, poetul Ion Barbu, urmat de G.Bacovia, cu o „poezie elegiaca de atmosfera sugestiva a tacerilor si tristetilor vietii”, Lucian Blaga, „socotit ca unul dintre principalii colaboratori ai revistei”, Radu Gyr, Geo Bogza, Camil Petrescu, „in grija caruia a fost lasata conducerea revistei o vreme”, Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade, Emil Cioran, George Calinescu, Mihail Sebastian, Nicolae Iorga etc. Revista a continuat sa apara pina in luna decembrie a anului 1947, cind comunistii au rasturnat monarhia constitutionala si au suspendat aparitia publicatiilor ramase libere dupa 1944. „Casa Regala a Romaniei are in vedere un proiect de reinfiintare a Fundatiilor Regale Romane care va urmari inflorirea artei, stiintei, spiritului civic, educatiei si cercetarii sub conducerea ASR Principesa Margareta”, a declarat ASR Principele Radu al Romaniei, care a vizitat judetul Bacau in
2008. (Romulus Dan BUSNEA)
Lasă un răspuns