Lună de lună, o parte din agenții economici din municipiul Bacău trimit pe adresa Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău scrisori ce conțin declarațiile nominale cu evidența angajaților sau declarațiile privind plata contribuției la bugetul asigurărilor sociale și la fondul de șomaj. „Aceste acte nu se depun la noi, ci la Casa de Pensii sau Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă. Am avut probleme cu unii agenți economici care au trimis scrisorile cu confirmare de primire, dar cînd s-au dus la cele două instituții au aflat că acestea încă nu au fost depuse. Eu le-am dus, dar pentru că termenul limită de depunere expirase, o parte din ele nu au fost înregistrate”, ne-a declarat Mariana Ciuchi, secretara ITM Bacău. Pentru că patronii aveau confirmarea de primire a declarațiilor cu ștampila ITM, aceștia s-au prezentat furioși la Inspecția Muncii pentru a cere socoteală.
Lunar, în jur de 60 de societăți băcăuane și-au făcut acest obicei, punînd-o pe secretară pe drumuri între Casa de Pensii și Șomaj, unde ar trebui înregistrate de drept actele. (Claudiu Tănăsescu, Roxana Șmil)
Lasă un răspuns