Loaze

Redacția Ziarul de Bacău

• procentul de promovabilitate înregistrat după Capacitatea de toamnă nu depășește 41,5% în județ • acesta ar putea suferi eventuale modificări după soluționarea contestațiilor

Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) a comunicat, ieri, rezultatele Capacității de toamnă: numai 709 candidați din totalul celor 1708 prezenți în sălile de concurs au reușit să promoveze concursul. Adică procentul de promovabilitate la nivelul județului nu depășește 41,5%. Dacă luăm în calcul și absolvenții de gimnaziu care s-au înscris la examen, dar nu s-au mai prezentat, respectivul coeficient de reușită scade pînă la 37,8%. La prima vedere, această stare de lucruri pare îngrijorătoare, dar profesorul Eugen Budău, inspector de limba română în cadrul ISJ și vicepreședinte al Comisiei județene de examen, a categorisit-o drept „normală”. „Procentul de promovabilitate de 41,5% este normal, în condițiile în care subiectele de la literatură au fost fatale pentru cei mai mulți candidați, care, și așa, fac parte din cea de-a doua categorie a absolvenților de gimnaziu. Nu trebuie să uităm că acum s-au prezentat la examen elevii care au picat Capacitatea în vară. Pe de altă parte, noi sîntem destul de supărați pe profesorii de română, dar problema e că nu prea poți să te superi pe 100 de suplinitori necalificați de la țară”, ne-a declarat inspectorul Eugen Budău. Cît privește situația pe centre de examen, cel mai mare procent de promovabilitat s-a înregistrat la Școala „Ghiță Mocanu” din Onești, unde din cei 274 de candidați prezenți la concurs, au promovat 232. La polul opus se situează centrul de la Școala nr. 1 Comănești, cu un coeficient de reușită de numai 22,6 %. Rezultatele de la Capacitate pot suferi niscaiva modificări în urma soluționării contestațiilor, dar mai toată lumea e de părere că procentul de promovabilitate va crește cu cel mult două-trei unități. (Eduard CUCU)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.